În cadrul întâlnirii de miercuri, 6 septembrie, de la Bruxelles, privind stadiul implementării proiectelor finanţate cu fondurile politicii de coeziune în domeniul sănătăţii, între cei doi înalţi oficiali s-au pus bazele unui calendar de implementare a proiectelor celor 3 spitale regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova, cofinanțate prin Programul Operațional Regional. Acestea urmează a fi realizate cu expertiza Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Mondiale, avându-se în vedere finalizarea studiului de fezabilitate până în martie 2018 şi depunerea proiectelor până în luna aprilie a aceluiaşi an.
Acordul vine ca urmare a validării desemnării sistemelor de management şi control ale Programului Operaţional Regional de către autoritatea naţională de audit, cât şi a îndeplinirii condiţionalităţii privind sănătatea de către România.
„Aceste progrese sunt îmbucurătoare, fiind condiţii esenţiale pentru începerea implementării proiectelor în domeniul sănătăţii. Susţinem autorităţile naţionale în pregătirea următorilor paşi pentru proiectele deja prevăzute. Am discutat şi oportunitatea dezvoltării unor proiecte în domenii de mare necesitate, precum combaterea epidemiei de rujeolă, care din păcate a făcut atâtea victime în ultimele luni”, a declarat înaltul oficial european.
Totodată, în cadrul întâlnirii, comisarul european Corina Creţu a indicat susţinerea pe care fondurile politicii de coeziune o pot oferi îmbunătățirii condițiilor din spitalele din România. Aceasta vizează investiţii în centre comunitare integrate, unități ambulatorii, unități de primiri urgențe şi telemedicină. Astfel, se are în vedere abordarea nevoilor critice din domeniul sănătăţii prin 280 de investiții în îngrijirea comunitară și ambulatorie, precum şi în modernizarea a 35 de unități de urgență din spitale.
„Așa cum i-am transmis domnului ministru Bodog, îmi doresc accelerarea procesului de pregătire a investițiilor în centrele socio-medicale, în conformitate cu angajamentul asumat în Strategia națională de sănătate”, a adăugat comisarul pentru politică regională.
Context
România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014–2020. În Programul Operațional Regional, aproximativ 326 de milioane de euro sunt dedicate investiţiilor în domeniul sănătăţii, jumătate din această sumă fiind alocată construcţiei celor 3 spitale regionale menționate.