Comisarul european pentru economia și societatea digitale Günther H. Oettinger va efectua o vizită oficială în România, în perioada 25-26 august 2016.
În timpul vizitei, înaltul oficial european se va întâlni și discuta cu dl. Dacian Cioloș, prim-ministrul României, cu dna Delia Popescu, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, și cu dna Corina Șuteu, ministrul Culturii. El va participa la o masă rotundă guvernamentală, cu o serie de membri ai Guvernului României și reprezentanți ai părților interesate.
Comisarul Oettinger va susține un discurs de deschidere la conferința la nivel înalt “Digitalizarea – Viitorul Europei”, organizată de Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, ce va reuni părțile interesate din sectorul public și privat. Înaltul oficial al Comisiei Europene va participa, de asemenea, la masa rotundă “Economia, moneda și revoluția digitală: Provocări pentru Europa”, organizată de Fundația Konrad Adenauer.
La finalul vizitei, comisarul european Günther H. Oettinger va avea o discuție cu reprezentanții sectorului de creație și se va întâlni cu realizatorii români de film, la Studioul Cinematografic București.
Evenimentele cu acces deschis presei sunt marcate în agenda vizitei.