Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, va fi prezent în România, în București și în Delta Dunării, în datele de 26 și 29 septembrie 2013.
La București, înaltul oficial european va participa la conferința“Mediafax talks about agriculture” (Dezbaterea Mediafax despre agricultură) în care se va discuta despre problemele structurale ale agriculturii românești – asociere, comasarea terenurilor, cunoaștere, cercetare etc., precum și despre pașii de urmat pentru valorificarea prevederilor Politicii Agricole Comune în perioada 2014 – 2020.
În Delta Dunării, comisarul UE pentru agricultură și dezvoltare rurală Dacian Cioloș, împreună cu comisarul european pentru afaceri maritime și pescuit Maria Damanaki, vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale, ai Rezervației Biosferei Delta Dunării, ai organizațiilor de mediu și asociațiilor de pescari.
Cei doi comisari europeni vor fi însoțiți de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Daniel Constantin, de ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice Rovana Plumb și de ministrul-delegat pentru Păduri, Ape și Piscicultura Lucia Varga. Vor fi abordate subiecte privind dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării – pescuit, acvacultura și oportunități de dezvoltare a activităților economice, în armonie cu menținerea biodiversității și păstrarea tradițiilor, precum și dezvoltarea comunităților locale din perspectiva Grupurilor de Acțiune Locală din sectorul de dezvoltare rurală și pescăresc (LAG și FLAG). Vizita în Delta Dunării are loc la invitația Guvernului României și este organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Evenimentele deschise accesului presei sunt marcate în programul anexat.
Anexă: Programul vizitei
Agenda vizitei comisarului european Dacian Cioloş
26 – 29 septembrie 2013
Ziua |
Interval orar |
Reuniuni |
Locaţie |
Joi 26 septembrie |
09:30 – 11:30 |
Conferința ”Mediafax talks about agriculture” Acces presă |
Hotel Radisson Blu Sala Atlas Calea Victoriei 63-81 Bucureşti |
Duminică 29 septembrie |
10:00-17:00
|
Delta Dunării: vizită comună, împreună cu dna Maria Damanaki, comisar european pentru afaceri maritime și pescuit Vizita e organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și cuprinde: 10:15 – 12:00 13:00 – 15:30 15:30 16:00 – 17:00 |
|
Pagini Utile
-
Mediafax Talks About Agriculture