Dna Maria Damanaki, comisar european pentru afaceri maritime și pescuit, va efectua o vizită de 2 zile în România, împreună cu dl Dacian Cioloș, comisar pentru agricultură și dezvoltare rurală, în perioada 29-30 septembrie.
Vizita include reuniuni oficiale cu demnitari de rang înalt din cadrul Guvernului României, precum și o serie de mese rotunde cu reprezentanți ai părților interesate și societății civile la nivel local. În timpul celor 2 zile, comisarul Damanaki va sublinia necesitatea de a transforma reforma recent adoptată a politicii comune din domeniul pescuitului în rezultate concrete în zona Mării Negre și va discuta ideile în legătură cu cele mai bune modalități de a îndeplini acest obiectiv.
În data de 29 septembrie, la Sfântu Gheorghe în Delta Dunării, oficialul european se va întâlni cu ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dl Daniel Constantin, pentru a discuta despre implementarea programelor din cadrul atât a Fondului European de Pescuit (FEP), cât și a viitorului Fond European Maritim și de Pescuit (FEMP). De asemenea, comisarul UE va participa la o masă rotundă cu părțile interesate din comunitatea locală și va vizita o fermă piscicolă pentru calcani.
În data de 30 septembrie, la București, comisarul Damanaki va avea reuniuni cu primul-ministru al României, dl Victor Ponta, pentru a discuta aspecte cum ar fi viitoarea Conferință a Mării Negre sau investițiile FEP în România, și cu ministrul Afacerilor Externe, dl Titus Corlățean, pentru a solicita sprijin și implicare permanentă în consolidarea cooperării regionale în zona Mării Negre, în cadrul cărora va sublinia necesitatea prioritizării viitoarei Conferințe a Mării Negre ca principală ocazie în acest sens.
Comisarul european va avea reuniuni și cu ministrul Transporturilor, dna Ramona Mănescu, cu ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, dna Rovana Plumb, și cu ministrul-delegat pentru Ape, Păduri și Pescuit, dna Lucia Varga.
Vizita se va încheia cu o nouă discuție cu părțile interesate, în cadrul cărora comisarul Damanaki va sublinia importanța cooperării dintre guverne, mediul industrial și de afaceri și alte părți interesate din regiunea Mării Negre.
Anexă: Programul vizitei
29-30 septembrie 2013
Delta Dunării & București