Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, și comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, se află zilele acestea la Budapesta, pentru participa la al 6-lea forum anual privind Strategia macroregională pentru regiunea Dunării, intitulat „O regiune dunăreană sigură, conectată și prosperă”.
cuprinzând transportul terestru și navigabilitatea. Aceasta este cheia pentru deblocarea întregului potențial al Strategiei pentru Dunăre. Aici, angajamentul politic și coordonarea politicilor sunt cruciale.”
Comisarul Navracsics a declarat la rândul său: „Aspectele problematice care îi preocupă pe oamenii din regiunea Dunării variază de la calitatea aerului la congestionarea traficului și de la securitatea energetică la calitatea apei. Activitatea Centrului Comun de Cercetare al Comisiei, cum ar fi un nou tablou de bord, care oferă un acces îmbunătățit la date, permite autorităților din întreaga regiune a Dunării să răspundă în mod mai eficace preocupărilor cetățenilor lor.”
Strategia pentru Dunăre este una dintre cele patru strategii macroregionale. A fost lansată în aprilie 2011 și implică nouă țări din UE (Austria, Croația, Germania, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Slovenia, România și Bulgaria) și cinci țări din afara UE (Bosnia-Herțegovina, Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina).
Mâine, miniștrii responsabili cu Strategia UE vor adopta o declarație comună cuprinzând principiile și prioritățile pentru viitor – securitatea energetică regională, dezvoltarea infrastructurii și conectivitatea curată – care pot fi stimulate printr-o utilizare optimizată a fondurilor UE. Tot în cadrul forumului, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei, de care răspunde comisarul Navracsics, va prezenta cel mai recent instrument al Centrului de cunoaștere privind politicile teritoriale al Comisiei, și anume Tabloul de bord teritorial. Într-un mod ușor de utilizat, acesta permite vizualizarea datelor referitoare la economie, educație, ocuparea forței de muncă, sănătate, energie sau transport, pentru toate regiunile UE. Acest lucru va ajuta autoritățile regionale din bazinul dunărean să orienteze investițiile acolo unde sunt cel mai necesare și unde pot avea cel mai mare impact.