Mihai Bendeac si colegii sai revin cu un nou sezon În puii mei
Din 12 martie, comedia revine la Antena 1. Mihai Bendeac şi colegii săi vor face show în fiecare sâmbătă, de la 20.20 într-un nou sezon «În puii mei». Telespectatorii se vor întâlni cu personajele deja consacrate, dar şi cu altele „în trend”, iar umorul este garantat de Bendeac – născut pentru comedie.
În acest sezon, echipa «În puii mei» vine cu o nouă propunere în materie de umor. Mihai Bendeac şi colegii săi vor “pune în scenă” primul horror românesc – Liftul Groazei, ale cărui personaje vor fi deja bine cunoscuţii Mucea si Flocea. Nu vor lipsi in această primăvară nici alte personaje celebre precum maestrul Piersic, însă Bendeac îi va surprinde pe telespectatori cu un trio fierbinte: Bianca Drăguşanu – Daniela Crudu- Andreea Tonciu.
În prima ediţie a acestui sezon telespectatorii vor fi purtaţi nu doar prin viaţa mondena a Bucureştiului, ci şi prin istorie, cu o scenetă în care personajele interpretate de Mihai Bendeac, Daniel Buzdugan şi Şerban Pavlu îl întâlnesc pe nimeni altul decât Hitler.
Bendeac are şi o surpiză pentru Mircea Badea. Spunându-i că îi rezervă o surpriză pentru prima emisiune din acest sezon, prezentatorul emisiunii «În gura presei» a încercat să ghicească despre ce este vorba, însă Mihai nu a trădat niciun indiciu. Telespectatorii vor putea afla ce i-a pregătit Mihai Bendeac lui Mircea Badea şi le vor putea cunoaşte pe noile personaje, sâmbătă de la 20.20, la Antena 1.