Comedia neagră "Omul pernă" deschide anul 2016 la Teatrul Act. "Omul pernă", o comedie cu accente de thriller noir ce spune povestea unui scriitor (Katurian Katurian) interogat în legătură cu poveștile lui macabre și asemănările dintre acestea și o serie de crime petrecute în oraș, are prima reprezentație din noul an pe 14 ianuarie, la ora 19:00. "Mai ca îți vine să te întinzi, să te-nvelești cu o pătură și să asculți poveștile spuse atât de frumos de Katurian, chiar dacă-s macabre. Ceva din tonul lui aduce liniște, chiar și în momentele critice în care știi că nimic din trecut nu mai poate fi salvat sau modificat." – Andreea Lupescu, Metropotam.ro. Biletele pentru spectacolul din 14 ianuarie au fost puse în vânzare și pot fi cumpărate până pe data de 18 decembrie, iar apoi în intervalul 11-14 ianuarie.
"«Omul pernă» de la Act este unul dintre cele mai puternice, impecabil articulate spectacole din ultimii ani. Toţi cei patru actori – Ionuţ Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc şi Dan Rădulescu – se identifică remarcabil cu personajele lor purtătoare de mesaj deloc lesne de decodificat şi interpretat. Avem mulţi actori talentaţi dar numai unii au şi forţa spirituală, carisma, resursele emoţionale pentru a activa resorturile complicităţii cu sala, a asuma o partitură deopotrivă în plan intelectual, artistic şi expresiv." – Răzvana Niță, Port.ro
"«Omul Pernă» este un spectacol puternic, cu un mesaj foarte subtil, un adevarat carusel de emoții și multe răsturnări de situație. Un spectacol viu, plin de naturalețe, care pare că ia naștere acolo, în fața ta." – Raluca Uluițeanu, ralucauluiteanu.eu
Este creația artistică o experiență profund personală, adeseori întunecată și introspectivă, sau un mijloc de a-i seduce pe alții și a crea modele? Unde este limita dintre realitate şi ficţiune şi ce se întâmplă când această graniţă se estompează? "Omul pernă" nu își propune să răspundă la aceste întrebări, dar cu siguranţă le trezeşte în mintea spectatorului. Publicul este așteptat la un spectacol deschis, puternic interactiv.
"Omul pernă" este cea mai cunoscută piesă a lui Martin McDonagh, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi contemporani. Textul a câştigat Premiul Olivier pentru Cea mai bună piesă în 2004 și are o nominalizare la Premiul Tony în anul 2005. Martin McDonagh a fost distins cu premiul Critics’ Circle Theatre Awards pentru debut în dramaturgie în 1996, iar în 2006 a câştigat Premiul Oscar pentru Cel mai bun scurt-metraj de acţiune, cu filmul "Six Shooter", scris şi regizat de el.
"OMUL PERNĂ"
de Martin McDonagh
Cu: Ionuț Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu și Teodora Iancu
Regia: Eugen Gyemant
Scenografia și grafica: Maria Nicola
Light design: Alexandru Macrinici și Alexandru Mihailă
PR: Alina Neagu
Un proiect realizat de Fundația Calea Victoriei, în parteneriat cu Teatrul Act, finanţat de ArCuB prin programul cultural "Eşti Bucureşti" 2015.
Durata: 2 ore
Preţ bilete: 35 de lei
Rezervări la 0723.10.31.03 / 021 310.31.03 / info@teatrulact.ro
Mai multe detalii despre proiect pe site-ul www.omulperna.ro şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/OmulPerna13.