KFC a descoperit manuscrisul nepublicat “autobiografie culinară” scris de Colonelul Sanders acum patru decenii, găsit în Depozitul de Arhive din Louisville
Autobiografia dezvăluie lecţiile de viaţă ale Colonelului şi o colecţie a reţelor sale preferate strânse pe întregul parcurs al vieţii sale
Compania KFC a anunţat azi că s-a descoperit manuscrisul nepublicat “autobiografie culinară” a fondatorului KFC, Colonelul Harland Sanders. Manuscriul nedescoperit a rămas în depozitul de arhive al companiei timp de 40 de ani.
Autobiografia originală oferă o privire autentică asupra vieţii legendarului antreprenor al lumii şi se bazează pe pasiuniea sa pentru mâncare, pe efortul depus şi pe importanţa pe care o are mâncarea preparată în stil tradiţional. În acest manuscris, Colonelul împărtăşeşte amintiri personale şi perspective, lecţii de viaţă, anecdote şi poveşti despre familie, afacere, efortul depus, clienţi şi francize şi, cel mai important, câteva dintre reţetele sale preferate.
Iată un extras din primul capitol al manuscrisului:
“Acesta este un nou tip de carte. Din câte ştiu, nu a fost scrisă nicio altă carte la fel până acum. Este povestea vieţii unui om şi povestea mâncării pe care a gătit-o. O carte despre mâncarea care îmi place, munca pe care am depus-o şi modul în care ambele au ajuns să însemne acelaşi lucru. O să povestesc despre modul în care am crescut şi, în acelaşi timp, o să aflaţi cum puteţi prepara şi voi mâncarea cu care eu am crescut. Cuprind în aceste pagini povestea Americii tradiţionale şi a artei culinare a acelor vremuri înainte ca acestea să fie uitate. Am fost un băiat crescut la ţară şi m-am îndreptat către gătitul tradiţional. Pentru mine, reţetele mele sunt nepreţuite. ” (Colonelul Sanders)
Colonelul a învăţat să gătească mâncăruri tradiţionale încă de la o vârstă fragedă, de la masa sa, iar secretele bucătăriei l-au însoţit pe parcursul întregii sale vieţi. În manuscrisul „autobiografie culinară”, Colonelul împărtăşeşte pentru prima dată colecţia reţetelor sale preferate, reţete pe care le-a adunat şi perfecţionat de-alungul vieţii. Manuscrisul include chiar şi prima reţetă a Colonelului pentru pâine albă, reţetă al cărei maiestru este încă de la 7 ani. În paginile sale, Colonelul include o varietate de feluri de mâncare pentru micul dejun, prânz şi cină, alături de diverse reţete pentru a prepara biscuiţi, clătite, omlete, plăcinte şi multe altele. Unul dintre obiectivele sale pentru manuscrisul nepublicat a fost să ofere lecţii practice pentru gătit.
„Am descoperit un nou secret al Colonelului şi vrem să-l împărtăşim cu milioanele de fani KFC din întreaga lume.”, declară Roger Eaton, Director Executiv al companiei KFC. Înţeleptul Colonel Sanders a fost bucătar de-alungul vieţii şi sfaturile sale sunt la fel de puternice şi de relevante în zilele noastre la fel cum erau acum 40 de ani. De-alungul timpului, Colonelul a fost recunoscut pentru prepararea mâncărurilor tradiţionale, pentru inventarea diverselor reţete şi pentru împărtăşirea puternicelor sale convingeri prietenilor şi familiei. Acesta este motivul pentru care suntem onoraţi să anunţăm publicarea manuscrisului „autobiografie culinară” în cursul anului viitor. Semnificaţia istorică a datei de 11-11-11 a părut cea mai potrivită pentru a ne reaminti de Reţeta Originală a Colonelului din 11 ierburi şi condimente”, a adăugat Eaton.
La vârsta de 65 de ani, Colonelul Sanders a transformat un ajutor social de 105$ într-un imperiu global al preparatelor din carne de pui şi, până la moartea sa, la vârsta de 90 de ani, a străbătut 250 000 de mile pe an vizitând restaurantele KFC din toată lumea.
Manuscrisul original pentru „autobiografie culinară” a fost descoperit din întâmplare de un vechi angajat al companiei care imediat a realizat valoarea şi importanţa descoperirii. Compania este de părere că dacă manuscrisul nu ar fi fost găsit de cineva care să-i cunoască semnificaţia, cel mai probabil ar fi rămas nedescoperit mulţi ani de acum înainte.
Manuscrisul original al „autobiografiei culinară” a fost pus în seiful KFC, alături de Reţeta Originală a celor 11 ierburi a Colonelul Sanders. Seiful digital FireKing, construit special pentru KFC şi modernizat în 2009, protejează secretele KFC. Acesta cântăreşte mai mult de 350 kg şi are o uşă de oţel de 1,25 cm grosime. Seiful computerizat are de asemenea un sistem dublu de deschidere care necesită o cheie specială şi un cod numeric personal (PIN). O alarmă silenţioasă incorporată şi un lacăt temporalizat oferă o protecţie în plus care alertează echipa de securitate asupra oricărei încercări de a pătrunde în seif şi permite accesul doar în timpul unor perioade prestabilite. Seiful se află în permanenţă într-un circuit închis de monitorizare.
Despre KFC
KFC, cu sediul în Louisville, Kentucky, este cel mai cunoscut lanţ de restaurante cu preparate din carne de pui. În medie, 12 milioane de clienţi trec zilnic pragul celor peste 15 000 de locaţii KFC din 109 ţări din întreaga lume. În România sunt deschise 42 de restaurante KFC dintre care 18 numai în Bucureşti, restul fiind în oraşe precum Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Piteşti şi Braşov.
Despre Colonelul Sanders
Colonelul Sanders, fondatorul Kentucky Fried Chicken, şi-a început carierea de bucătar la vârsta de 6 ani. De-alungul timpului, Colonelul a avut mai multe slujbe temporare: conductor de tramvai, soldat în Cuba timp de 6 luni, pompier pe calea ferată, a studiat dreptul prin corespondenţă şi a practicat o perioadă, a vândut asigurări, a lucrat pe un vapor, navigând pe râul Ohio, iar la 40 de ani a început să gătească pentru călătorii înfometaţi care se opreau la benzinăria sa, în Corbin, Kentucky. În 1935, guvernatorul Ruby Laffoon i-a acordat titlul onorific de ‘’Colonel al statului Kentucky’’, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale la dezvoltarea bucătăriei regionale. Timp de 9 ani Colonelul şi-a perfecţionat reţeta alcătuită din 11 ierburi şi mirodenii şi tehnica de prepare, ambele fiind folosite şi astăzi.