Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Colecția Ermanno Scervino Toamnă/Iarnă 17/18 pentru femei

es_toamna-iarna_femei

„Soldatul Iubirii”

Creativitate și modernitate, acestea sunt valorile pentru care femeia Ermanno Scervino luptă. Contrastele sofisticate, constante, piesele vestimentare și texturile de inspirație militară emană o senzualitate supremă și frumusețe.

Există un dialog permanent între look-urile masculine și cele feminine. Paltoanele oversized de tip uniformă și hainele parka au inserții de blană sau nuanțe delicate.


Pantalonii pentru costum sunt reinventați şi devin piesa emblemă. Femeia Scervino poartă versiunea modernă a imprimeului Prințului de Wales, reinterpretată prin țesături drepte sau dantelă macramé diafană, revere tuxedo și funde mari din catifea. Ușor prinsă în jurul taliei, cureaua militară este folosită pentru a scoate în evidenţă silueta.

Hainele pentru exterior cu accente masculine sunt purtate peste rochii sau fuste ultra-feminine, în care broderiile valenciennes, plumetis-ul şi dantela sunt aplicate prin intermediul unor tehnici couture inovatoare pentru a crea transparențe extrem de senzuale și pure în același timp.

Ținutele de seară au lungimi contrastante, rochiile cu corset şi volane din organza aplicate peste dantela macramé sunt scurte în față precum fustele mini, dar se extind în spate într-o trenă fin decorată. Plumeții eleganți din organza sunt combinați cu cizme biker din piele pentru a dezvălui spritul rock al purtătoarei.

Accesoriile nu doar completează ținuta, ci dețin un rol cheie. Ținutele feminine sunt completate de cizme cuissard fără toc sau pantofi stil brogue accesorizaţi cu capse, în timp ce influențele masculine sunt îndulcite prin purtarea pantofilor stiletto.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.