Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Colecția de vinuri Nasty, semnată de campionul Ilie Năstase, este disponibilă în retail, doar la Carrefour

Carrefouri vinuri Nasty Ilie Năstase
  • Colecția de vinuri este disponibilă doar în magazinele Carrefour din Băneasa și Corbeanca, în WineSquare;
  • Pentru a marca primele 200 de sticle din colecția Nasty achiziționate de clienții Carrefour, crama Domeniile Prince Matei va sprijini un tânăr talentat să își urmeze pasiunea pentru sport și să devină următorul campion, prin intermediul Asociației The Social Incubator.

Vinurile din colecția Nasty, semnate de Ilie Năstase și produse de crama Domeniile Prince Matei, sunt disponibile începând cu luna iulie, doar la Carrefour, prin programul Deschidem Vinul Românesc, dezvoltat de retailerul francez. Colecția poate fi descoperită în hipermarketurile Carrefour Băneasa și Corbeanca, în zona special dedicată vinurilor, WineSquare. Carrefour este singurul retailer din România ce găzduiește vinul campionului care a făcut istorie în tenisul românesc.

Carrefouri vinuri Nasty Ilie Năstase

„Ne bucurăm să oferim clienților Carrefour încă un vin de excepție prin programul Deschidem Vinul Românesc, un vin semnat de campionul care a scris istorie pentru România. Acesta este și unul dintre obiectivele pe termen lung ale programului nostru. Colecția Nasty ne dovedește încă o dată valorea vinului autohton și potențialul pe care îl are de a câștiga un meci important, acela de a deveni un brand de țară. Cele trei cupaje din colecție au fost create din soiuri deosebite, perfecte pentru a sărbători fiecare poveste de succes”, a declarat Vincent Arnault, Director Achiziţii şi Supply Chain Carrefour România.

Colecția Nasty reunește trei vinuri de excepție, trei cupaje perfecte, produse de crama Domeniile Prince Matei, o cramă din Muntenia, care ne aduce constant vinuri moderne și elegante, din Dealu Mare. În WineSquare Carrefour Băneasa și Corbeanca se vor regăsi:

  • Nasty Cuvée Alb (Fetească Albă și Fetească Regală) – ușor și proaspăt, potrivit pentru preparate pe bază de sosuri albe, grătare ușoare sau chiar legume;
  • Nasty Cuvée Rosé (Cabernet Sauvignon, Pinot Noir și Fetească Neagră) – vibrant și elegant, deschis alături de cărnuri ușoare;
  • Nasty Cuvée Roșu (Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră) – seducător și expresiv, care poate fi deschis seara, la o cină cu prietenii.

„Sunt un mare iubitor de vinuri, iar cel roșu va rămâne întotdeauna preferatul meu, dar în colecția Nasty fiecare pasionat de vinuri își va găsi sortimentul perfect pentru el. Este o colecție pe care îmi doresc să o promovez peste tot în lume, așa că nu întâmplător vinurile se regăsesc de acum în programul Deschidem Vinul Românesc. Performanța se construiește prin muncă de echipă, iar alături de Carrefour și de crama Domeniile Prince Matei, îmi doresc să ajutăm vinul românesc să câștige trofeul cel mai important, de a deveni un simbol de recunoaștere a valorilor și a mândriei locale”, a declarat Ilie Năstase, cu ocazia listării colecției Nasty în WineSquare Carrefour Corbeanca și Băneasa.

Disponibilitatea colecției Nasty în magazinele Carrefour Corbeanca și Băneasa a fost marcată printr-o experiență de degustare alături de Ilie Năstase, de reprezentanții Carrefour și reprezentanți ai cramei Domeniile Prince Matei, ghidată de Marinela Ardelean, critic internațional de vin și ambasadorul programului Deschidem Vinul Românesc. Printre invitați s-au numărat clienți fideli care achiziționează vinuri românești din hipermarketurile Carrefour, cât și persoane interesate, pasionate de vinuri, dar și de sport, care au ascultat poveștile campionului, alături de vinul său.

Performanța rămâne o linie directoare pentru Carrefour și partenerii săi, care vor susține pasiunea pentru tenis a noii generații. Astfel, pentru a marca primele 200 de sticle din colecția Nasty achiziționate de clienții Carrefour, crama Domeniile Prince Matei va sprijini un tânăr talentat să își urmeze pasiunea pentru sport și să devină următorul campion, prin intermediul Asociației The Social Incubator.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.