Cititorii sunt invitați să devină autori prin campania „Poveștile ne apropie”
Editura Pandora M aniversează un an de la lansarea colecției Anansi. World Fiction, cel mai nou proiect editorial dedicat traducerilor din literatura universală de pe piața de carte autohtonă. Așezată sub semnul lui Anansi, zeul african al poveștilor, și coordonată de scriitorul Bogdan-Alexandru Stănescu, colecția care debuta acum exact un an cu 6 volume are în prezent 34 de titluri în portofoliu: romane contemporane aflate în vizorul criticilor din întreaga lume, recuperări editoriale necesare, ediții noi și aduse la zi ale unor cărți esențiale ale culturii contemporane, memorialistică, eseu, poezie – un portofoliu divers și bogat.
„Orice noutate atrage interesul, inclusiv pe cel concretizat comercial. Anansi. World Fiction a avut parte de o primire spectaculoasă din partea cititorilor în acest prim an de existență, așa că nu ne putem dori decât ca acest interes să reziste în timp, pentru că acest lucru ne va ajuta să rămânem fideli dorinței noastre inițiale, aceea de a construi o colecție «literară», variată, vie, o colecție premium din toate punctele de vedere. În anul care a trecut s-au adăugat nume foarte importante portofoliului nostru, autori ale căror cărți urmează să apară cât de curând în ediție românească, dintre care țin neapărat să amintesc câțiva: László Krasznahorkai, Don DeLillo, Jaume Cabré, Jon Fosse, Michel Tournier, Richard Powers. Simpla lor enumerare demonstrează, cred, fidelitatea noastră față de programul anunțat în septembrie 2020”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction.
„Poveștile ne apropie” – campania aniversară care transformă cititorii în autori
Editura Pandora M a decis să transforme aniversarea unui an de la lansarea colecției Anansi. World Fiction într-un gest de recunoștință față de cititorii săi și să le ofere acestora cuvântul: șansa de a deveni autori într-un volum colectiv.
Derulată sub motto-ul „Poveștile ne apropie”, campania aniversară își propune să readucă în actualitate obiceiul dialogurilor purtate în tihnă despre cărți, al prieteniilor consolidate grație afinităților livrești și al mărturiilor scrise despre îndrăgostirea de o carte. Iubitorii de literatură sunt invitați să aleagă o carte despre care le-ar plăcea să povestească unui om drag într-o scrisoare. Să expedieze apoi prin poștă scrisoarea prietenului respectiv, nu înainte însă de a o fotografia, pentru a o putea transmite editurii.
Cele mai frumoase scrisori vor fi selectate și publicate într-o carte care va fi lansată pe 23 aprilie 2022, de Ziua Internațională a Cărții – un volum despre care editura speră că va rămâne în memoria afectivă a multor iubitori de povești.
Campania se desfășoară în perioada 1 octombrie 2021–28 februarie 2022.
Cele mai importante premii ale anului 2020, în colecția Anansi. World Fiction
Proiect ambițios, Anansi. World Fiction și-a propus chiar de la început să le ofere cititorilor o selecție diversă a celor mai importante apariții editoriale din portofoliul literaturii și memorialisticii universale în cadrul a cinci serii: Anansi. Contemporan – dedicată literaturii actuale, Anansi. Clasic – un spațiu al clasicilor secolului XX, Anansi. Mentor – ce reunește eseuri literare, Anansi. Ego – dedicată memorialisticii și Anansi. Blues – seria poeziei.
În acest prim an de existență, în lista cărților traduse în colecția Anansi. World Fiction se află titluri care au cucerit cititorii din întreaga lume, recompensate cu cele mai importante premii literare ale anului 2020: Premiul Nobel pentru Literatură (Louise Glück, cu un prim volum deja publicat în limba română: Noapte credincioasă și virtuoasă), Prix Goncourt (Anomalia de Hervé Le Tellier), The Booker Prize (Shuggie Bain de Douglas Stuart, roman aflat în curs de apariție), The International Booker Prize (The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, în pregătire).
De asemenea, în afara traducerilor noi, colecția s-a îmbogățit în decursul acestui an și cu o serie de ediții noi ale unor cărți îndrăgite de publicul cititor din portofoliul Editurii Pandora M, semnate de autori precum Leïla Slimani, Dr. Edith Eva Eger, Delia Owens sau Joan Didion.
Delia Owens, Elena Ferrante, Maggie O’Farrell, Hervé Le Tellier și Dr. Edith Eva Eger – cei mai bine vânduți autori ai colecției
În topul 5 al celor mai bine vânduți autori Anansi. World Fiction se află nume precum Delia Owens – autoarea bestsellerului Acolo unde cântă racii, carte aflată în curs de ecranizare, Elena Ferrante – cea mai citită autoare a momentului, cu romane mai vechi, dar și cu Viața mincinoasă a adulților, cea mai recentă carte a sa, Maggie O’Farrell, cu romanul Hamnet – cartea anului 2020, tradusă cu succes în întreaga lume și aflată, de asemenea, în curs de ecranizare, Hervé Le Tellier și romanul său Anomalia, distins în 2020 cu prestigiosul Prix Goncourt, bestseller absolut în întreaga lume, și Dr. Edith Eva Eger, cu al său cutremurător volum de memorii, Alegerea.
Până la finalul acestui an, în cadrul Anansi. World Fiction vor fi publicate peste 10 titluri, noi autori precum scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, scriitorii bulgari Gheorghi Gospodinov și Kapka Kassabova, precum și László Krasznahorkai, Jaume Cabré sau Jon Fosse, trei dintre „candidații” la Nobelul literar din ultimii ani, vor completa profilul colecției.