Codruța Furtună, un executiv cu peste 16 ani de experiență în industria financiară va prelua de la 1 iulie 2021 rolul de Director Vânzări și Distribuție și implicit membru al directoratului Allianz-Țiriac Asigurări.
Din noua poziție, Codruța Furtună va coordona una dintre cele mai extinse rețele proprii de vânzări din piața locală de asigurări, cu peste 2.500 de agenți și consultanți în asigurări, precum și un număr semnificativ de parteneriate cu brokeri de asigurare, companii de leasing și bănci.
„Prin alăturarea Codruței, echipa Allianz-Țiriac a câștigat un om valoros și un profesionist cu o bogată experiență în industria financiară. Sunt încrezător că abilitatea Codruței de a dezvolta echipe puternice, gândirea strategică și capacitatea de a gestiona proiecte complexe vor aduce un suflu nou în aria vânzări. Împreună vom accelera inițiativele de simplificare cu impact pozitiv direct asupra clienților și partenerilor noștri de distribuție și ne vom asigura că Allianz-Țiriac își va păstra drumul său de succes”, a declarat Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac Asigurări.
În ultimii doi ani și jumătate, Codruța Furtună a condus, din poziția de Country Manager, operațiunile din România și Republica Moldova ale Allianz Partners, divizia grupului Allianz specializată în furnizarea de servicii de asistență în asigurări și linii speciale de asigurare. Cea mai mare parte a carierei profesionale și-a construit-o în domeniul bancar, unde a ocupat poziții de management în vânzări.
“Sunt mândră să mă alătur echipei Allianz-Țiriac pentru care am o deosebită admirație, consolidată în ultimii ani în care am colaborat. Împreună vom continua să ne diferențiem prin calitatea interacțiunilor cu clienții si partenerii noștri și să accelerăm adopția soluțiilor de asigurare, contribuind astfel la creșterea nivelului de bunăstare în rândul populației și companiilor”, a declarat Codruța Furtună.
Noul Director de Vânzări și Distribuție al Allianz-Țiriac are o dublă specializare în Finanțe Bănci și Marketing, dobândită în cadrul Universității Transilvania din Brașov și a urmat un program de masterat în business în cadrul aceleiași universități. De asemenea, Codruța Furtună deține alte câteva certificări în management.