“Ia este… un fel de a fi.” (Chris Simion – regizor, scriitor)
Anul acesta, în iunie, se sărbătorește pentru prima oara Ziua Universală a Iei. Pentru a marca acest eveniment, Cătălina Flămînzeanu le-a propus unor reprezentante ale culturii românești să îmbrace IA pentru o sesiune de fotografie. Rezultatul? O expoziție inedită cu 21 de portrete, numită sugestiv, “FotografIE cu IE”, deschisă la locul potrivit, Muzeul Țăranului Român, la momentul potrivit, 23 iunie, ora 18:00.
M-am gândit să celebrez această zi cum știu eu mai bine, prin fotografie cu ie. Protagonistele portretelor mele sunt reprezentante ale culturii românești din diferite domenii – actorie, regie, scenografie, coregrafie, muzică, literatură și comunicare. Am alăturat câteva portrete ale unor fetițe pentru a sugera ciclicitatea vieții. Toate însă își poartă ia, fie ea veche sau stilizată, în ipostaze personale și în conjuncturi uneori surprinzătoare. – Cătălina Flămînzeanu.
În fața obiectivului fotografei au stat Coca Bloss, Chris Simion, Lia Bugnar, Anca Sigartău, Rodica Lazăr, Ruxandra Cesereanu, Adina Mastalier, Carla Maria Teahă, Ilinca Manolache, Carla Alina Buleanu, Maria Obretin, Irina Strungăreanu, Alexandra Ușurelu, Marcela Moțoc, Rozana Mihalache, Ana Maria Radu, Carmen Meera, dar și Alexandra Flămînzeanu, Maria Martha Buia, Dora Lazăr și Raluca Mastalier.
Vernisajul expoziției are loc dumincă, 23 iunie 2013, la Clubul Țăranului (Muzeul Țăranului Român), începând cu ora 18:00, celebrând seara de Sânziene și IA prin muzică și dans. Începând cu ora 19:00, cântăreața Alexandra Ușurelu va susține un concert special pregătit pentru acest eveniment.
Expoziția, care va fi deschisă și poate fi vizitată până pe 7 iulie 2013, este posibilă grație suportului unor parteneri precum Clubul Țăranului Român, La Blouse Roumaine, Marla Image Boutique și Celest Events.
Despre Cătălina Flămînzeanu
Cătălina Flămînzeanu (www.catalina-flaminzeanu.ro) expune din 2011 alături de Fotoclubul “Floarea de Colț” din Râmnicu Vâlcea și sub auspiciile Asociației Artiștilor Fotografi din România. S-a remarcat prin fotografiile de teatru realizate la spectacolele semnate de regizori precum Lia Bugnar, Chris Simion și Vlad Zamfirescu. Cătălina iubește chipul și surprinde stări în portrete predominant monocrome, iar culoarea apare acolo unde dorește să marcheze tensiunea ambientului dincolo de starea interioară a personajelor sale.
Ce declară protagonistele fotografiilor cu IE?
“IA, chiar asta din fotografie, este legătura mea directă cu străbunica mea. Florea o purta, călare sau în șaretă, acum mai bine de 100 de ani. Ne leagă, peste timp, câteva fire de mătase țesute de mână. IA înseamnă familie. Și înseamnă Acasă. Acasă am învățat prima rugăciune, acasă am făcut cele mai frumoase boacăne. Acasă am învățat să spun mulțumesc și iartă-mă. Acasă am învățat să iubesc. IE=Acasă+Iubesc” – Marcela Moțoc, actriță
“IA mă conectează cu spiritul nobil al României. Cere o atitudine specială să o porți. Atitudinea regală a libertății personale. E tot ceea ce contează: să fii liberă să fii tu însăți, fiind tot ceea ce poți fi.” – Carmen Meera, life coach
“IA este pentru mine podoabă care poate spune poveștile din cântecele mele, fără să fie nevoie ca eu să le cânt. Este haina cea mai frumoasă, simplă și naturală a sufletului de român. Acesta-i și… sufletul meu.” – Alexandra Ușurelu, cântăreață
“IA românească – un port cu tradiție, plin de simboluri și încărcătură speciala a mai multor generații” – Ana Maria Radu, PR
”IA este, pentru mine, legată de copilărie, de libertate, de muzică.” – Rodica Lazăr, actriță
”Pentru mine, fata în ie este bunica mea care la 17 ani muncea toată săptămâna la câmp cu fața acoperită de o basma, de i se vedeau numai ochii, pentru ca duminica la horă să fie fata cu cea mai albă piele din sat- semn de noblețe, de om nemuncit. Pielea ei albă și ia de duminică, ie apretată cu făină, bățoasă ca ea. «Nu mă dădeam pe 10 fete-n sat, și am luat pe cine-am vrut.».” – Maria Obretin, actriță
“E doar o soluție rapidă pentru a-mi acoperi partea de sus a trupului”. – Lia Bugnar, actriță și dramaturg
“Creață la gât, largă în talie sau sugrumată în brâu, înflorată toată pe piept și umeri are un efect miraculous asupra personajului. Care-I misterul?” – Adina Mastalier, scenograf
“Eu văd in ie un fluture uriaș de varză care, însă, schimbă rostul cunoscut al fluturelui alb de varză. Nu mai e vorba de un dăunător, ci de un soi de derviș rotitor preschimbat într-un fluture alb (prefer ca ia să fie întru totul albă, fără alte culori de interferență ori de contrast)” – Ruxandra Cesereanu, scriitor
“IA este acel gând frumos care te face să zâmbești când te surprinde” – Irina Strungareanu, coregraf
”Zestrea mea conservată de 100 de ani, sustrasă dintr-un cufăr de la Runcu și agățată într-un dulap de la Ikea". – Ilinca Manolache, actriță
“Ia este… un fel de a fi.” – Chris Simion, regizor & scriitor
"S-o dus Mintea și cu Norocu pe un drum. Și i-o apucat noaptea… zice : – Unde să dormim? Mintea zice: – Mă pui pe margine, că dacă vine un car și dă peste mine și… Da’Norocu zice: – Eu mă pui la noroc în mijlocul drumului… apoi o venit o căruță cu cai. S-o speriat caii de Noroc și-o dat peste Minte… Vezi? Parcă tot mai bun Norocu’. Da’ bune sunt amândouă să le ai: și Mintea și Norocu!…că pe un Drum toți suntem…" – Anca Sigartău, actriță