unui set de criterii pentru posturile de conducere din structurile de Mediu
Organizațiile membre ale Coaliției pentru Mediu din România, au transmis astăzi Primului Ministru Victor Ponta, Ministrului Mediului, Rovana Plumb și Co-Președintelui Uniunii Democrat Liberale, Crin Antonescu o scrisoare în care răspund invitației de a nominaliza o persoană pentru funcția de guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării și cer în schimb un set de criterii care trebuie întrunite pentru toate pozițiile cheie din instituțiile aflate în subordinea Ministerului Mediului sau care au atribuții directe legate de protecția mediului.
Aceste criterii se referă în mod special la pozițiile de Secretari de Stat, Subsecretari de Stat, la poziția de președinte al Administrației Fondului pentru Mediu, șeful Administrației Naționale Apele Române, al RNP Romsilva, al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și al Gărzii de Mediu.
Condițiile minimale care ar trebui îndeplinite de către persoanele avute în vedere pentru astfel de funcții, în opinia membrilor Coaliției pentru Mediu din România, sunt următoarele:
– Să aibă experiență dovedită în domeniul ecologiei, al protecției mediului și al dezvoltării durabile, sa aibă studii de specialitate pentru pozițiile cu responsabilități tehnice directe.
– Să nu se afle în conflict de “eco-interese”: activitatea sa antreprenorială sau profesională să nu fi avut un impact negativ asupra mediului (de ex. exploatarea lemnului, exploatarea industrială a resurselor piscicole, vânătoare etc);
– Să nu se afle în anchetă pentru fapte de corupție, deturnare de fonduri, fraudă, etc.;
– Să nu fi realizat beneficii necuvenite ca urmare a unui conflict de interese, cât timp persoana a deținut funcții publice;
– Să nu se fi aflat și să nu se afle în incompatibilitate cu o funcție publică pe care a deținut-o, respectiv pe care ar urma să o dețină;
– Să nu intre sub incidența principiilor care au stat la baza proiectului de lege a Lustrației.