Hora a făcut spectacol pe Valea Domanului şi a câştigat ambele duble reşiţene ale CNVC DUNLOP 2012
Etapele a V-a şi a VI-a ale Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2012, disputate în acest sfârşit de săptămână pe Valea Domanului, la Reşiţa, au fost adjudecate de Lucien Hora.
Pilotul reşiţean s-a impus pe traseul său de casă în ambele etape din CNVC Dunlop 2012 disputate în ultimul weekend al lunii iunie, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al competiţiei. Deşi în etapa de vineri, Hora ieşea în decor pe prima urcare de antrenamente şi realiza al cincilea timp în prima manşă de concurs, la finele zilei, pilotul monopostului Lola şi-a adjudecat şi cea de-a patra victorie consecutivă obţinută în actualul sezon de coastă. În etapa de vineri, protagoniştii Lucian Răduţă, Mihnea Duţescu, Cătălin Cismaru şi Daniel Onoriu au dat emoţii spectatorilor prin schimbările imprevizibile de clasament de la o manşă la alta. Cu Mihnea Duţescu în frunte după o manşă de antrenamente şi cu Lucian Răduţ cu cel mai bun timp în prima manşă de calificări, podiumul final a fost format din Lucien Hora pe prima treaptă a podiumului, Lucian Răduţ pe a doua şi Daniel Onoriu luând bronzul etapei.
În etapa de duminică toate manşele, atât cele de antrenament, cât şi cele de concurs, au avut aceeaşi structură top 3, Hora fiind primul, Lucian Răduţă al doilea şi Daniel Onoriu al treilea. La finele zilei, Hora şi-a adăugat a cincea victorie consecutivă în palmaresul sezonului 2012 şi îşi consolidează prima poziţie în clasamentul general al CNVC Dunlop 2012 la un ecart de 36 de puncte faţă de următorul clasat, Lucian Răduţă. Pilotul de grupa A se detaşează pe locul doi la general de urmăritorul său, Mihnea Duţescu, şi se impune categoric la grupa A. Odată cu etapele reşiţene, Daniel Onoriu marchează cel de-al treilea podium în CNVC Dunlop 2012 şi urcă pe locul patru în clasamentul general al competiţiei, devansându-l pe vicecampionul sezonului 2011, Paul Andronic, cu numai un punct.
Cupa Reşiţa a contat ca a treia dublă în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2012 şi a aliniat 40 de concurenţi la start în etapa de vineri şi 38 în cea de duminică. Următoarea etapă a CNVC Dunlop 2012 va avea loc la Sinaia în perioada 27-29 iulie a.c.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina de Facebook Dunlop Racing Info România sau pagina de web a FRAS, www.fras.ro.