PRIME România anunţă începerea înscrierilor pentru cea de-a 11-a ediţie a Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare, ce va avea loc între 8 şi 10 mai 2014, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti (Calea Plevnei, nr.61). Înscrierile se fac pe site-ul cnsc.primeromania.ro, până pe 5 mai.
Tema aleasă anul acesta, Neuromarketingul, continuă seria subiectelor inedite şi puţin discutate în România, cu care ne-au obişnuit de-a lungul timpului organizatorii CNSC. ,,Am încercat prin această ediţie să le oferim participanţilor ocazia de a dobândi cunoştinţe despre un domeniu inedit, puţin discutat în România. Ştim că poate părea un termen complicat, însă modalitatea de abordare din cadrul evenimentului va fi una pe înţelesul studenţilor. De asemenea, nu vom pune accentul pe partea tehnică a conceptului, ci pe impactul neuromarketingului asupra consumatorilor şi modul în care brandurile folosesc aceste cercetări. Neuromarketingul este un domeniu în faţa căruia consumatorii nu pot avea secrete, este un pas înainte pentru campaniile şi strategiile de PR, publicitate sau marketing”, a declarat Alina-Mihaela Sultana, Project Manager CNSC.
Prima conferinţă, Introducere în neuromarketing, va avea loc pe data de 8 mai, la ora 10:00, şi le va oferi celor prezenţi o experienţă menită să îi iniţieze în tainele neuromarketingului. Participanţii vor afla de la specialiştii din domeniu cum poate fi definit conceptul de neuromarketing, care sunt originile acestuia, ce tehnologii se utilizează şi relevanţa studiilor realizate, diferenţele dintre studiile efectuate în strainătate şi cele din Romania şi ce rol au acestea în crearea unei relaţii între brand şi consumatori.
Cea de-a doua conferinţă, Neuromarketing – noua cale de cunoaştere a consumatorului, care începe la ora 14:10, a fost gândită să le ofere participanţilor insighturi despre tehnicile şi strategiile de neuromarketing folosite în mediile online şi offline. În cadrul acesteia, participanţii vor afla care este impactul simturilor asupra rațiunii în momentul alegerii produsului. Vor fi aduse în discuţie avantajele şi dezavantajele acestui domeniu, regulile după care se ghidează, dar şi bugetul necesar unor astfel de studii şi campanii.
Ziua a doua, 9 mai, va începe cu o conferinţă intitulată Neurodesignul în publicitate și relații publice, la ora 10:00, în care vor fi analizate avantajele folosirii neurodesignului în publicitate și relații publice și impactul pe care îl au imaginile, plasarea produselor, packagingul, culorile asupra deciziei de achiziționare a produselor sau de utilizare a anumitor servicii.
La finalul zilei, în cea de-a patra conferinţă, Neuroetica. Concluzii și previziuni, la ora 14:10, vor fi aduse în discuţie previziuni despre evoluţia campaniilor de neuromarketing, iar participanţii vor afla care sunt urmările negative sau pozitive ale neuromarketingului şi care este modul în care acesta este privit de consumatori şi de specialişti.
După fiecare conferinţă, organizatorii şi-au propus să invite un specialist în comunicare pentru a exemplifica punctele atinse în cadrul conferinţei printr-un studiu de caz. Rolul conferinţei este foarte important pentru că ea reprezintă un fundament, oferindu-le participanţilor un bagaj critic. Ulterior, cei prezenți îl pot folosi pentru a se antrena în discuţii cu profesioniştii care vin să exemplifice subiectele dezbătute în panelurile dedicate studiilor de caz. ,,Aşa cum i-am obişnuit pe participanţi, întregul eveniment are un caracter interactiv: pot intra în discuţii cu invitaţii, li se prezintă multe exemple şi chiar experimente pentru a-i ajuta să înţeleagă cât mai bine noţiunile prezentate”, a declarat Gina Novac, Project Manager CNSC.
Ultima zi de eveniment, 10 mai, este dedicată workshopurilor care se vor desfăşura simultan, începând cu ora 12:00. Cei care se vor înscrie vor avea şansa de a pune în aplicare cunoştinţele acumulate în cele două zile de conferinţe şi studii de caz. Workshopurile reprezintă o parte foarte importantă a CNSC-ului, pentru că le oferă studenţilor şansa de a lucra sub îndrumarea profesioniştilor la realizarea unor campanii cu componente de neuromarketing.
Înscrierile la eveniment se realizează pe site-ul cnsc.primeromania.ro, la secţiunea Înscrieri, până pe 5 mai 2014. Taxa de participare este de 35 RON pentru conferinţe şi studii de caz, iar pachetul complet, care include şi accesul la workshopuri, este de 45 RON. Indiferent de pachetul ales, taxa include accesul la petrecerea din cea de-a doua zi şi gustarea din pauze.
CNSC este susţinut de partenerii: Dacia, Comunicare.ro, Bitdefender, Webhelp, Danone, Coca-Cola HBC România, Brandbuilders, Oriflame, Alka şi de partenerii media: IQads Kadett, IQool, Iaa.ro, Romanian Copywriter, StudentIQ.ro, România pozitivă, ClujLife.ro, 7 seri, StartUB, PRwave, COMUNICATE DE PRESĂ, Buzz!Camp, Student din Provincie, Gen90, BestJobs, Şcoala ADC*RO, Bucharest Guide, Going out, Calendar evenimente, PR România, Chelgate Public Affairs & Public Relations, Educativa, Integral, ABC Antreprenori, cv30, Gazeta de Stiri, Romanian Copywriter.