PRIME România vă invită la o nouă ediţie a Congresului Naţional al Studenţilor la Comunicare dedicată temei „PR pentru Divertisment” între 3 şi 5 mai, la Rectoratul Universităţii Politehnica Bucureşti.
Evenimentul constă într-o serie de conferinţe şi workshop-uri care vor aduce în discuţie aspecte mai puţin cunoscute ale activităţii de Relaţii Publice în televiziune, muzică, teatru şi tenis. Având o tradiţie de 9 ani, CNSC îşi propune să le ofere studenţilor oportunitatea de a interacţiona cu cei mai buni specialişti în domeniul PR-ului, de a-i întreba și de a primi răspunsuri cu privire la cele mai interesante subiecte.
Printre invitaţii ediţiei se numără Andi Moisescu, Producător General APROPO TV, Mona Segall, Producător General al emisiunii ”Românii au talent”, Christian Stan, Manager Agenția de Presă Mondenă, Marian Dorobantu, Promotion Executive INNA Management, Andreea Filip, Director de Comunicare Emagic şi Mihai Radu, Managing Director AMI Communication.
În prima zi a Congresului, participanţii vor afla ce înseamnă PR-ul pentru divertisment şi care sunt tehnicile cele mai utilizate de către specialiştii în muzică şi televiziune. Cea de-a doua zi se va axa pe discutarea strategiilor de comunicare folosite în teatru, în tenis şi în cadrul festivalurilor muzicale şi pe modalităţile de gestionare a unei crize de imagine. Participanţii vor avea ocazia de a pune în practică informaţiile acumulate prin workshop-urile celei de-a treia zi.
„Ne propunem ca, prin CNSC, studenţii să plece acasă cu ceva mai mult decât informaţii notate pe o foaie de hârtie. Vrem ca ei să înveţe cum să practice PR-ul într-un mod cât mai profesionist de la specialiştii din domeniu. În acest sens, exerciţiile practice din cadrul workshop-urilor completează partea teoretica a conferinţelor şi astfel obţinem, spre bucuria echipei organizatoare, unul dintre cele mai frumoase evenimente ale asociaţiei”, declară Cătălin Andro, Coordonator CNSC.
Înscrierile pentru eveniment se pot face prin intermediul site-ului //www.cnscpeweb.ro, la secțiunea Înscrieri, până pe data de 29 aprilie, ora 12:00 seara. Taxa de participare constă în achitarea unei sume de 20 RON pentru conferințe sau de 25 RON pentru conferințe și workshop-uri.
Congresul Naţional al Studenţilor la Comunicare este un eveniment marca PRIME România susţinut de Dacia, Danone, Coca-Cola Hellenic, Canyon, Bitdefender, Ciuc, Gusto, BlogWay, Comunicare.ro, Elephant.ro, Carton şi UNSR.
Evenimentul are ca parteneri media 9AM, Bucharest Guide, E-jobs, Campus Newz, Dor de Ducă, Best Jobs, Radio România Actualități, ADHugger, Radio3Net, Cariere, PRwave, Radio Zebra, Calendar Evenimente, Going Out, Cluj Life, Comunicatorii, Academic Link, PR România, Comunicatedepresa.ro, Smile Media, Zile și Nopți, IQads Kadett, Start UB, Metropotam, Evenimente Studențești, Hipo.ro, LumeBună, Studenție.ro și Stud-Life.
Despre PRIME România
PRIME România este singura asociaţie studenţească de relaţii publice şi comunicare din România. Organizaţia are ca obiectiv principal facilitarea unei legături între teorie şi practică, între studenţi şi profesioniştii din acest domeniu.
PRIME România are sediul principal în Bucureşti, iar recent şi-a dezvoltat trei filiale în Iaşi, Sibiu şi Braşov.
Despre PRIME Europe
Asociaţia studenţească PRIME România este parte din Asociaţia Europeană PRIME Europe. PRIME Europe se bucură, în prezent, de colaborarea a 300 de voluntari.