CMU și Casa Regală a României au încheiat un parteneriat prin care cazurile sociale ce necesită expertiză medicală vor primi asistență gratuită în cadrul clinicilor CMU
În urma unui parteneriat încheiat între CMU și Casa Regală, cazurile sociale și medicale care se vor adresa Casei Regale vor fi direcționate către clinicile CMU, unde vor primi asistență specializată, gratuit.
Parteneriatul vizează cazurile sociale ce solicită ajutor medical, care pot astfel beneficia de orice tip de consultație sau tratament disponibil în cadrul clinicilor şi spitalelor CMU. Totodată, acest parteneriat se adresează și cazurilor care vor primi asistență și susținere în găsirea și accesarea resurselor necesare – financiare și medicale.
”Acest parteneriat ne onorează și suntem extrem de bucuroși să folosim această oportunitate pentru a ne implica în zona de responsabilitate socială. Așa cum am susținut în multe rânduri, mai presus de orice afacere stau oamenii; parteneriatul cu Casa Regală ne acordă șansa de a veni în ajutorul cazurilor grave și de a le oferi o undă de speranță. Suntem recunoscători Casei Regale pentru implicare și pentru susținerea acestui proiect, care sperăm să fie o mână de ajutor întinsă persoanelor care au cea mai mare nevoie de sprijin”, a declarat Wargha Enayati, director general CMU.
Această inițiativă a fost celebrată ieri, prin vizita Majestăţii Sale Regele Mihai I și a Principesei Irina la maternitatea CMU ”Regina Maria”. De asemenea, membrii Casei Regale au vizitat Centrul de Diagnostic și Tratament, aflat în imediata apropiere a Maternității „Regina Maria”.
Maternitatea CMU ”Regina Maria” a fost inaugurată anul trecut, pe data de 3 decembrie şi a fost onorată de prezenţa Alteţelor Sale Regale, Principesa Margareta şi Principele Radu. Până la acest moment, aici au avut loc aproximativ 85 de naşteri, iar reprezentanții CMU declară că în fiecare lună se înregistrează creşteri ale cererilor din partea viitoarelor mame.
CMU ”Regina Maria” este primul spital privat de obstetrică și ginecologie din România, dotat cu aparatură de ultimă generație, similară celei din spitalele private din Franța și Germania. Cu o capacitate de 60 de paturi, CMU ”Regina Maria” oferă servicii precum nașterea naturală, nașterea prin cezariană și nașterea în apă, dar și o gamă largă de metode pentru terapia durerii (de la anestezie peridurală până la metodele medicinei clasice chinezeşti).
{mosloadposition user10}