Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CMU deschide prima clinica specializata de Medicina Muncii in zona Iride-Pipera

Noua clinică face parte din Complexul CMU Iride, care devine astfel una dintre cele mai mari policlinici private din Bucureşti

Centrul Medical Unirea, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa serviciilor medicale private din România şi lider pe segmentul de abonamente medicale corporate, anunţă deschiderea primei clinici specializate de Medicina Muncii în zona Iride. Potrivit reprezentanţilor CMU, investiţia în această locaţie se ridică la valoarea de 400.000 euro.

Noua clinică de Medicina Muncii are o suprafaţă de aproximativ 110 mp şi dispune de 5 cabinete medicale, fiind dedicată în exclusivitate clienţilor care dispun de contracte de medicina muncii. Aceasta se alătură Complexului CMU Iride care, cu 18 cabinete medicale, devine una dintre cele mai mari policlinici private din Bucureşti.

CMU şi-a asumat de mai bine de 10 ani construirea unui sistem naţional de prevenţie şi tratament, dedicat angajaţilor companiilor, care include, ca o componentă importantă, seviciul de medicina muncii. „Medicina muncii nu înseamnă doar fişe, doar controale periodice şi de angajare, ci un întreg sistem care include examene de reevaluare şi reîncadrare în muncă, examinări specifice conform riscurilor de la locul de muncă, evaluarea riscurilor suplimentare pentru femeile însărcinate, participarea în comisii de sănătate şi securitate în muncă. Prin deschiderea acestei clinici specializate, dorim să facem încă un pas în stabilirea unor noi standarde de calitate în domeniu, prin creșterea adresabilității și a operativității controalelor medicale de medicina muncii”, a declarat Sergiu Neguţ, Director Executiv CMU.

Clinica recent inaugurată dispune de aparatura necesară pentru investigaţii specifice de medicina muncii – spirometrie, audiometrie, oftalmologie, psihologie, recoltări analize. Oficialii CMU se aşteaptă să efectueze între 15.000 şi 25.000 de controale periodice şi controale de angajare anual, în cadrul acesteia.

Totodată, deschiderea clinicii specializate de medicina muncii a impulsionat compania să crească  nivelul de dotare al policlinicii CMU Iride, pentru care au fost achiziţionate încă un ecograf, o combină oftalmologică, aparatură performantă de fizioterapie, de tipul aparat de electrostimulare, aparat de terapie cu unde scurte, aparat de limfodrenaj și combină cu laser de tip punctiform, cu ultrasunete și electroterapie.
 
Centrul Medical Unirea a deschis prima clinică în zona Iride în anul 2005. În scurt timp, compania a decis să extindă capacităţile clinicii, pe fondul unui aflux mare de cereri din partea companiilor aflate în parcul Iride. Ca rezultat, au urmat etape suplimentare de extindere a clinicii în 2007, 2008 şi respectiv în 2009, prin deschiderea clinicii specializate de medicina muncii, investiţia totală în complexul CMU Iride depășind acum 1.2 milioane euro.

Bucuresti, 02.04.2009

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.