Clubul Roman de Presa constata ca distribuitorul de presa Network Press Concept, fostul Rodipet, continua sa incalce flagrant prevederile contractului de privatizare si prevederile protocolului cu CRP, semnat ca parte a procesului de privatizare.
Astfel, desi fostul Rodipet s-a angajat sa asigure un tratament nediscriminatoriu tuturor produselor editoriale existente si ca va fi neutru in raport cu editurile de pe piata, distribuitorul a decis unilateral sa nu mai preia si distribuie intregul volum contractat de produse editoriale ale trustului de presa Adevarul, continuand astfel un lung sir de agresiuni administrative la adresa societatilor de presa din Romania.
Clubul Roman de Presa a sesizat deja AVAS si Consiliul Concurentei pentru nerespectarea contractului de privatizare, respectiv afectarea pietei concurentiale de distributie de catre Rodipet. CRP solicita institutiilor statului sa investigheze aceasta situatie si sa ia toate masurile ce se impun pentru a se asigura ca o astfel de situatie nu se repeta.
In ceea ce priveste Network Press Concept, Clubul Roman de Presa reitereaza solicitarea ca aceasta companie sa isi achite de urgenta datoriile fata de societatile de presa, de pe urma carora difuzorul continua sa traiasca. Acest comportament parazitar, impotriva oricaror norme ale economiei de piata, trebuie sa inceteze si consideram ca atat societatea, cat si proprietarul ei declarat, Hassan Awdi, se fac vinovati de punerea in pericol a respectarii in Romania a principiilor constitutionale privind accesul la informatie al cetatenilor.
Consiliul de Onoare
al Clubului Roman de Presa
{mosloadposition user10}