Revista Money Express organizeaza joi,18 iunie, a doua intrunire a Clubului LIDERO, un eveniment in care opt lideri din mari companii romanesti incerca sa contureze scenariile recesiunii romanesti si sa prognozeze cand vom vedea primele semne de revenire economica.
Guvernatorul Mugur Isarescu spune ca vom avea "o recesiune in V" si ca "am trecut de punctul de jos". Jeffrey Franks, seful misiunii FMI, vorbeste de o recesiune in forma de "U" si afirma ca economia romaneasca revine in teritoriul pozitiv spre finalul lui 2009 sau in 2010. Viceguvernatorul BNR, Eugen Dijmarescu, vorbeste de o recesiune de tip "L" si crede vom reincepe cresterea dupa trimestrul al treilea. Iar presedintele Basescu a iesit si el la rampa saptamana trecuta, criticand optimismul BNR.
Ce cred insa liderii din businessul romanesc, actorii din economia reala? Oamenii de afaceri intervievati de MONEY EXPRESS in ultimele saptamani spun, pe diverse tonuri, ca greul abia incepe si ca, deocamdata, criza nu a lovit cu adevarat in Romania. Au spus-o, la prima editie a Clubului de leadership LIDERO, oameni de afaceri din diverse domenii, fie ca a fost vorba de energie (vicepresedintele Rompetrol, Eric Kish), telecomunicatii (CEO-ul Vodafone, Liliana Solomon), farmaceutice (Dragos Dinu, ex CEO A&D Pharma) sau software (Florin Talpes, CEO BitDefender).
De unde aceasta prapastie intre diagnosticul oficial si cel pus de mediul privat de afaceri? Si, daca inca nu am atins apogeul crizei – asa cum cred cei mai multi oamenilor de afaceri – care ar fi coordonatele prin care il vom putea defini? Cum vom putea sti, cu alte cuvinte, ca am ajuns in acel varf al “V”-ului de care vorbea Mugur Isarescu, dincolo de care vom putea spune ca businessurile reincep cresterea?
Iata tema de dezbatere pe care MONEY EXPRESS o propune pentru a doua intrunire a Clubului LIDERO. Scopul intalnirii este acela de pune fata in fata argumentele optimistilor si pe cele ale pesimistilor si de a formula un raspuns la intrebarea “A trecut greul sau abia incepe?”
Vor fi prezenti: Yorgos Ioannidis – CEO Romtelecom, Steven van Groningen – Presedinte Raiffeisen Bank Romania, George Mucibabici – Presedintele Deloitte Romania, Dragos Simion – Presedinte CA Flamingo, Dan Viorel Sucu – Presedinte Mobexpert, Aliz Kosza – CEO Fabryo, Alexandra Gatej – Business Development Director Unilever Europa Centrala si de Est, Octavian Radu – Fondator RTC Holding.
Concluziile vor fi prezentate in paginile revistei Money Express din 30 iunie.
{mosloadposition user10}