Clubul de Echitaţie Equestria, cea mai modernă bază hipică, singura din România amenajată la standardele impuse de Federaţia Ecvestră Internaţională organizează în perioada 19-20 martie un nou concurs de echitaţie ce încheie sezonul competiţional indoor. Concursul va dispune, în premieră pe ţară, de un sistem complet computerizat cu celulă fotoelectrică şi tabele electronice. Noul sistem, printre cele mai moderne din lume la ora actuală, este acreditat de Federaţia Ecvestră Internaţională şi permite organizarea concursurilor la nivelul standardelor internaţionale.
În concurs au fost înscrişi aproximativ 70 de cai, cu călăreţi din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară,precum Bacău, Braşov, Sibiu şi Târgu Mureş. Concursul reuneşte atât sportivi profesionişti cât şi amatori. Pe parcursul celor două zile concursul va avea 8 probe împărţite în câte patru pe zi; proba nr. 1 – proba de amatori şi cai tineri (80 cm), proba nr. 2 – proba de nivel E (1,oo m), proba nr. 3 – proba de nivel D (1,10 m) şi proba nr. 4 – proba de nivel C (1,20 m). Concursul se va desfăşura în manejul mare acoperit , pe o suprafaţă de nisip de 30 m/75 m, iar încălzirea se va face în terenul exterior, pe o suprafaţă de nisip de 25 m/45 m.
Spectacolul este deschis publicului larg iar intrarea este liberă în ambele zile. Clubul are amplasate tribune de 200 de locuri în manejul principal şi de asemenea un restaurant cu 60 de locuri din care se poate viziona concursul.
Competiţia se va desfăşura la Baza Hipică “Ştefan Stoica”, din Tâncăbeşti, str Hipodromului FN, com.Snagov.
{mosloadposition user9}