Noutăţi din domeniul soluțiilor pentru Cloud Computing și Saas vor fi prezentate la Conferinţa de Tehnologie Agora
Grupul Agora organizează miercuri, 27 octombrie 2010, Conferinta de Tehnologie Agora cu tema Soluții New Business (Saas, Cloud Computing). Evenimentul va avea loc la Hotel Intercontinental din Bucureşti, sala Rapsodia, începând cu ora 9.30.
Cloud computing este deja una dintre cele mai importante schimbări din istoria tehnologiei informaţiei. Şi nu este doar o schimbare care îi priveşte pe inginerii de sistem sau pe oamenii de specialitate, ci ea schimbă modul în care comunicăm, împărtăşim documente şi fişiere şi felul în care ne raportăm la computere şi internet. Ba, pentru unii, va însemna o schimbare radicală a modului în care fac afaceri.
Soluţiile cloud scutesc cheltuielile pentru servere, licenţe software, hosting, colocare, mentenanţă, personal tehnic ultraspecializat, actualizări de toate felurile etc. Este nevoie doar de serviciul final, iar „norul” oferă imediat acest serviciu.
O astfel de evoluţie este strâns legată de faptul că, la ora actuală, conexiunea permanentă a utilizatorului la Internet a devenit foarte răspândită, astfel încât acum aproape toate resursele necesare se pot plasa în Internet și partaja, uneori chiar între utilizatori complet independenți unii de alții: software (programele) și datele/informațiile sunt aduse din Internet pe calculatorul utilizatorului la cerere (on demand), ca și cum ar fi vorba de utilități banale precum apa sau curentul electric.
Conferinţa Agora dedicată cloud computing şi Software as a Service (SaaS) are menirea de a prezenta utilizatorilor curenţi sau potenţiali de IT sub formă de „nor” sau de serviciu dedicat care este oferta tehnologică reală de pe piaţa românească în acest moment, dar şi care sunt avantajele legate de adoptarea unor asemenea soluţii.
Reprezentanții companiilor Acceleris System Integration, Star Storage, Fujitsu Technology Solutions, GENESYS Distribuție, GENESYS Systems, BIT Software, Zitec și Class IT vor încerca să răspundă la întrebările: cât de pregătită este piaţa locală pentru aceste schimbări, când, cât şi cum ar trebui să investim în soluţii de tip cloud computing sau Saas.
Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media PRwave, PRwave Directory, MediaLook, Smart FM, Agora News, IT Trends şi Digital Trends. Alţi parteneri: ARIES, ANIS, Byblos, iNES, DigiSign.