În cel de-al treilea an școlar consecutiv în care Flanco sprijină programul „Nouă Ne Pasă”, derulat de Fundația eMAG, numărul donațiilor din partea clienților și valoarea acestora au crescut în mod considerabil. Astfel, pe parcursul anului 2018, numărul donatorilor a ajuns la aproximativ 100.000, în creștere cu 15% față de anul anterior. Totodată, valoarea donațiilor a crescut cu 10% față de 2017, ajungând la suma de 1.100.00 lei.
“Ne bucură faptul că programul „Nouă Ne Pasă” a devenit, de-a lungul anilor, un proiect de suflet nu doar pentru noi, dar și pentru clienții noștri”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco. “Împreună, fie prin donații, fie prin activitățile pe care le organizăm, am reușit să sprijinim, de-a lungul ultimilor trei ani, peste 600 de elevi să obțină rezultate mai bune la clasă și, prin urmare, să contribuim la reducerea ratei de abandon școlar în comunitățile rurale de unde provin aceștia.”
Programul „Nouă Ne Pasă”, derulat de Fundația eMAG cu sprijinul Flanco, implementează centre after-school cu activități de educație remedială pentru copiii din mediul rural, care se află în pericol de abandon școlar. Fiecare centru primește o bursă anuală în valoare de 10.000 euro, care acoperă cheltuielile pentru masa copiilor, materialele didactice și plata profesorilor.
Scopul proiectului este ca toți copiii incluși în program să parcurgă complet anii de educație gimnazială și să promoveze examenul de Evaluare Națională. Potrivit ultimei evaluări semestriale, elevii au reușit să obțină note de trecere în proporție de 80% la limba română și de 73% la matematică.
În anul școlar 2018-2019, 14 centre din 8 județe și-au reluat activitatea: Măgura (Buzău), Cerașu și Slon (Prahova), Vaduri, Gâdinți și Bistrița (Neamț), Limanu și Negru Vodă (Constanța), Putineiu (Teleorman), Cernica și Clinceni (Ilfov), Jacodu (Mureș), Moldovița și Argel (Suceava). Astfel, aproximativ 500 de elevi sunt, în prezent, ajutați de 63 de profesori dedicați să recupereze materia pierdută, primesc consiliere psihologică și vocațională, beneficiază de o masă caldă și de rechizite.
”Rezultatele după cei doi ani de proiect ne încurajează să mergem mai departe, anul școlar 2018-2019 este ultimul din faza pilot. Avem acum o metodă unitară de intervenție pentru toate școlile cu care lucrăm și putem spune că avem un partener de încredere în echipa celor 63 de dascăli. Dacă în iunie 2019 rezultatele vor fi cele așteptate, din toamna anului viitor vom putea duce programul într-un număr semnificativ mai mare de comunități. Mizăm în continuare pe Flanco și pe clienții săi pentru sustinere și le mulțumim în numele tuturor beneficiarilor programului! Chiar au arătat că le pasă!”, spune Tudor Vlad, Președinte Fundația eMAG.
Clienți din toată țara s-au implicat în dezvoltarea programului, prin donații realizate la casa de marcat, în toată rețeaua de magazine Flanco. Capitala se află pe primul loc în topul orașelor care au contribuit la susținerea centrelor after-school, urmată de orașele Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Caracal, Craiova, Slatina, Oradea, Constanța și Târgu Mureș.
“Am avut inclusiv donații de valoare mare – 1.200 lei de la un client din Pitești, câte 1.000 de lei de la doi clienți din Mangalia și Urziceni”, spune Dragoș Sîrbu. “Fiecare donație, indiferent de sumă, ne arată că și clienții noștri cred în beneficiile aduse de acest program copiilor din medii defavorizate. Le mulțumim tuturor că sunt alături de noi, fiecare donație înseamnă o șansă ca acești copii să aibă un viitor mai bun.”