prin internet si telefon, la BCR
SAI Erste Asset Management S.A. oferă clienţilor săi posibilitatea vizualizării portofoliului de unitaţi de fond prin intermediul internet banking – Click 24 Banking BCR şi telefon banking – Alo 24 Banking BCR.
Prin intermediul noii funcţionalităţi dezvoltate de către BCR clienţii Erste Asset Management au acces la informaţii despre numărul unităţilor de fond cumpărate, valoarea unitaţilor de fond deţinute, precum şi reprezentarea grafică a evoluţiei recente a fondului în care au investit.
„Clienţii pot realiza, totodată, operaţiuni on-line, gestionandu-şi investiţiile uşor şi rapid. Ei pot vizualiza direct în aplicaţie istoricul tranzacţiilor efectuate (subscrieri/răscumpărări), putând efectua şi plăţi prin şabloane dedicate, în cazul în care bifează varianta de “subscriere directă” în declaraţia de adeziune“, a declarat Dragos Neacsu, CEO, SAI Erste Asset Management S.A..
Erste Asset Management ocupă prima poziţie în topul aferent pieţei fondurilor deschise de investiţii cu o cotă de 34,70%, administrând un volum de active de 2.774,5 milioane RON (conform datelor publicate de Asociaţia Administratorilor de Fonduri la data de 30 noiembrie 2011).
BCR Monetar, fond care investeşte în instrumente monetare şi în obligaţiuni, a înregistrat un randament pe ultimul an de 7,11% şi are un volum de active de 1.500 milioane RON (date la 30 noiembrie 2011).
BCR Obligaţiuni, fond care investeşte în obligaţiuni şi instrumente cu venit fix, a înregistrat un randament pe ultimul an de 7,82% şi are un volum de active de 1.225 milioane RON (date la 30 noiembrie 2011).
„Ne-am propus să dăm clienţilor noştri acces facil la distanţă pentru cât mai multe din produsele lor investiţionale. Aşa cum facilităţile legate de depozite au fost cu succes adoptate de clienţi, acum adăugarea posibilităţii consultării portofoliului de unitaţi on-line dar şi prin telefon ne aşteptăm să crească confortul clienţilor, utilizarea canalelor dar şi a instrumentelor investiţionale. În continuare, ne vom concentra pe oferirea unor beneficii suplimentare care să încurajeze creşterea utilizării serviciilor la distanţă pentru operaţiuni bancare uzuale“, a declarat Bogdan Octavian Marin, Director Managementul Canalelor Retail in cadrul BCR.