Antena 1 va difuza în această duminică, de la ora 20.30 a doua ediţie din Iubirea face farse, emisiune prezentată de celebrul Daniel Buzdugan. Săptămâna aceasta, în rolul complicilor au fost distribuiţi doi maeştrii în autocontrol şi improvizaţie, Claudiu Bleonţ şi Cosmina Păsărin. Cu ajutorul acestor vedete talentate, farsele au fost condimentate cu numeroase momente amuzante şi s-au finalizat, aşa cum fusese plănuit, cu un deznodământ savuros.
Iubita lui Bleonţ, membră într-o sectă
Povestea farsei în care va apărea actorul Claudiu Bleonţ este cu adevărat spectaculoasă. Claudiu va fi partenerul unei domnişoare mult mai tinere, ai cărei părinţi sunt foarte stricţi în ceea ce priveşte conservarea imaginii lor sociale. Diferenţa de vârstă dintre cei doi va deveni în scurt timp pentru familie aspectul cel mai puţin important deoarece Bleonţ şi-a propus cu îndârjire să şocheze. Scenariul în care sunt prişi cei doi părinţi este cel puţin halucinant, descoperirea de senzaţie fiind că alături de Bleonţ fata lor a intrat într-o sectă şi e supusă unor ritualuri care mai de care mai bizare. Mai mult, părinţii vor avea parte şi de alte evenimente ieşite din comun atunci când în farsă va apărea un nou complice cu rol de farfurie: o femeie goală.
La limita nebuniei: Cosmina Păsărin, obsedată de curăţenie
În scenariul creat pentru cea de-a doua familie, Cosmina Păsărin va juca rolul gazdei obsedate de curăţenie. Înconjurată de femei care lustruiesc totul în casă, Cosmina le va părea în scurt timp părinţilor extrem de antipatică. Pentru că într-o casă eticheta cere să respecţi regulile gazdei, încercând să aibă o conduită civilizată, părinţii vor fi puşi în faţa unor probe dificil de trecut. Cosmina nu le va cere celor doi decât să-i respecte obsesia pentru curăţenie începând cu dezinfectarea mâinilor înainte de masă şi terminând cu încălţarea unor botoşei de plastic.
Emisiunea “Iubirea face farse”, difuzată de postul Antena 1 în fiecare duminică de la 20.30, oferă telespectaorilor umor de calitate, seri pline de surprize şi multe momente de suspans. Alături de Daniel Buzdugan, gazda acestui show estival, telespectatorii vor putea asista la scene neobişnuite din viaţa unor familii a căror fiu sau fiică va anunţa căsătoria cu o vedetă autohtonă.
{mosloadposition user10}