· Class IT Outsourcing și Class IT Hardware se unesc într-un brand comun, Startech Team, la 15 ani de la înființare
· StartechTeam va extinde şi dezvolta divizia de soluţii IT și estimează o cifră de afaceri de peste 6 milioane de euro în 2017
· Aproximativ 60% dintre companiile din România au nevoie acută de implementarea de soluții IT inovatoare, pentru a se menține competitive
Class IT Outsourcing, liderul pieţei de servicii de suport IT din România și Class IT Hardware se unesc sub un singur brand, Startech Team, la 15 ani de la înființare. Schimbarea vizează extinderea pe piaţa integratorilor de soluţii IT și are loc pe fondul introducerii de noi soluţii în portofoliu, ca parte a strategiei de dezvoltare a companiei.
„Startech Team înseamnă mai mult decât servicii de suport IT. Înseamnă analiză a afacerilor clienţilor şi integrarea de soluţii pentru afaceri mai performante. Anul acesta aniversăm 15 ani de activitate şi am decis să adăugăm în portofoliu noi soluţii IT inovatoare, menite să crească performaţa companiilor. Vom continua investiţiile în divizia de management IT, prin soluţiile Optimum Desk şi în divizia de protecţie a afacerilor, prin soluţiile Optimum Center. De asemenea, vom investi major şi în divizia de analiză de business şi inovaţie”, spune Bogdan Tudor, CEO Startech Team.
Toate aceste îmbunătățiri determină o mai bună segmentare a diviziilor companiei şi deschid peste 50 de poziții pentru noi specialiști IT, cu diferite nivele de competenţe. În prezent, Startech Team are 150 de angajați.
„Din 2017, vorbim de trei tipuri de companii cărora ne adresăm cu servicii şi soluţii IT: companii antreprenoriale, companii medii şi companii mari. Pentru fiecare categorie de clienți am definit și oferim un portofoliu particular de servicii şi soluţii, adaptat nevoilor lor”, mai spune Bogdan Tudor.
Evoluţia companiei are loc şi în contextul creşterii nevoii firmelor de a apela la furnizori specializaţi de servicii de suport şi soluţii IT. Această necesitate va genera, la nivelul întregii pieţe, o majorare de două cifre în 2016, urmând un ritm accelerat de creştere în perioada următoare.
„Aproximativ 60% dintre companiile din România au nevoie acută de implementarea de soluții IT inovatoare pentru a se menține competitive în următoarea perioadă. La momentul actual, vorbim însă de o piață incipientă, unde sub 20% dintre companii lasă gestiunea departamentelor IT pe seama specialiştilor. Spre comparație, în Statele Unite, procentul companiilor care apelează la furnizori specializaţi de servicii de suport şi soluţii IT este de peste 60%, iar în vestul Europei, media depăşeşte 45 – 50%”, explică Bogdan Tudor.
Introducerea de noi soluţii IT în portofoliu, alături de o mai bună segmentare a diviziilor companiei, determină și creşterea cifrei de afaceri a companiei. Astfel, Startech Team estimează pentru anul curent o cifră de afaceri de peste 4,4 milioane de euro şi de peste 6 milioane de euro anul viitor.
Despre Startech Team
Startech Team oferă companiilor și angajaților acestora servicii şi soluţii IT axate pe îmbunătățirea productivității, eliminarea riscurilor și optimizarea costurilor IT. Rezultatele sunt obținute printr-o abordare proactivă a livrării serviciilor şi soluţiilor IT, implementarea și gestionarea soluțiilor de securitate sau prin diminuarea costurilor de administrare și operare. StartechTeam este rezultatul unui proces de 15 ani de evoluție a două companii: Class IT Outsourcing și Class IT Hardware. În prezent, 35.000 de angajați din peste 350 de companii se bazează pe suportul şi soluţiile IT livrate de cei 150 de specialiști ai Startech Team.