Grupul de comunicare strategică al Clarvăzătorului din Băicoi, întrunit într-o nouă şedinţă, a emis hotărârea prin care decide: „Pe ultima sută de metri, Teatrul „Stela Popescu” va lansa premiera cu spectacolul pregătit de foştii membrii ai grupului Divertis acolo unde se (mai) poate juca pe 15 noiembrie, de la ora 20, adică… pe internet, pe platforma www.mystage.ro”.
Membrii grupului Distractis și-au pus în minte să rezolve problemele secolului și să vă aducă pe scenă pe cel care le știe pe toate (nu, nu este Ion Cristoiu… se aud ritmuri de tobe), pe cel care descuie toate mințile încuiate (o fi Mircea Badea?… ritmurile de tobă se întețesc), cel care intră în ungherele nebănuite ale viitorului (e clar, pare a fi CTP-ul… se aud și țimbalele), pe Unicul, pe Fantasticul… pe Însuși Clarvăzătorul din Băicoi! (sunete de trompete, lumea este în extaz, femeile aruncă flori, copiii aruncă temele, bărbații aruncă sticlele goale, zboară mii de porumbei, în tribuna oficială apar Trump, Putin și Iohannis pupându-se pe măști).
O fi tot un cabaret politic? O fi dramă? O fi circ? Dar ce contează? Într-o lume în care „Văz enorm şi simţ monstruos” a devenit „Văz online şi simţ virtual”, Clarvăzătorul din Băicoi vă va răspunde la toate întrebările pe care nu vi le-ați pus niciodată şi mai ales nu va rezolva niciuna din problemele lumii (sunet de tobe sparte şi de trompete dogite, Raluca Turcan dansează giamparale cu Ludovic Orban).
În distribuţie Doru Antonesi, Florin Constantin, Cristian Greţcu, Valentin Gora, Silviu Petcu, Doru Pîrcălabu, Paula Chirilă, Irina Cărămizaru/Ana Maria Ivan, Sorin Aurel Sandu, Cătălin Frăsinescu, Silvia Mauriţiu, Alexandra Dogaru, Andrei Dogaru, Cristina Marin Neagu. Regia Felix Crainicu, scenografia – Livia Vişănescu, aranjament muzical – Viorel Andrinoiu, lumini – Marian Iancu. Clarvăzătorul din Băicoi – o producţie a Primăriei municipiului Bucureşti prin Teatrul „Stela Popescu”.
Managerul Teatrului, actorul Nicolae Pungă, declara înaintea premierei : “Teatrul Stela Popescu a semnat în 2019 actul de naştere al tranziţiei către scena de teatru a grupului care în patru decenii a devenit din Divertis – Distractis, prin premiera cu Satul paralel. În vremuri în care cheful de a râde pare că le-a dispărut tuturor celor din jurul nostru, Teatrul “Stela Popescu” consideră că are datoria de a vă aminti că a face haz de necaz a fost întotdeauna una dintre “supapele psihologice” ale românului, lansând în online premiera cu Clarvăzătorul din Băicoi, o piesă care încearcă să pună accentul pe acele detalii pozitive, amuzante, care detensionează pe oricine, o piesă care vede realitatea acestor zile prin ochii care zâmbesc ai… clarvăzătorului. Vizionare plăcută !”
De 40 de ani, stilul Divertis / Distractis este unul extrem de bine conturat (și totodată, cunoscut de milioane de români): inteligent, abrupt, spumos. Este o rețetă care garantează succesul, după care a fost construit spectacolul „Clarvăzătorul din Băicoi”, un show care abordează o temă niciodată suficient exploatată – relația omului cu așteptarea. Mai mult decât atât, este vorba despre relația românului cu așteptarea și despre diferența dintre realitatea imediată și proiecția noastră referitor la ce ar trebui să se petreacă. Românii și-au făurit o concepție aparte despre așteptare, crezând cu tărie că soluțiile vor fi aduse, cândva, de un salvator oarecare (americanii, politicianul X sau Y, lozul în plic etc.), uitând cu desăvârșire de propria lor capacitate de a schimba ceva în bine. Iată un mare adevăr exploatat intens și ironic de spectacolul Clarvăzătorul din Băicoi.
Lume, lume, dați click pe distracție, la reprezentația online a Clarvăzătorului din Băicoi ! “Ce n-a văzut el, nu există! Ce n-a gândit el, nu se rostește! Și nu uitați: N-am prezent, n-am viitor, dar cred în Clarvăzător!”
Premiera, cum unde şi când ? Online, pe www.mystage.ro, duminică 15 noiembrie, începând cu ora 20:00.
www.teatrulstelapopescu.ro
www.facebook.com/TeatrulStelaPopescuOfficial
www.instagram.com/teatrulstelapopescu