Primarul Vasile și-a recăpătat funcția
Partea a doua a episodului Clarvăzătoarea a fost urmărită cu interes de aproape 1.9 milioane de români la nivel național, iar în minutul de aur de la 21:51 peste 2.2 milioane telespectatori urmăreau cu interes întâmplările din Fierbinți!
În intervalul de difuzare 21:25-22:17, pe segmentul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, PRO TV a fost lider de audiență cu 11.6 puncte de audiență și o cotă de piață de 24.4%, următorul post clasat înregistrând 7.3 puncte de rating și 15.3% cotă de piață.
În episodul de aseară, Giani și Bobiță au făcut tot posibilul pentru a-și băga bețe-n roate reciproc: dacă Bobiță nu a reușit să prindă nici măcar un pește, Giani i-a dat clasă cu cele aproape 10 kg. Roata s-a întors în momentul în care Giani încerca să vândă captura, iar Bobiță le spunea potențialilor clienți că peștele nu e prins într-un mod regulamentar, fiind utilizate pesticide și alte metode artizanale.
În cealaltă parte a localității, Aspirina și-a pierdut puterile supranaturale, convingându-i că cei de la NASA au contactat-o somându-i pe locuitori să nu-l schimbe pe Vasile din funcția de Primar. Evident, în toată această dispariție miraculoasă era implicat și complicele Primarului: Bobiță. Dacă majoritatea localnicilor era preocupată de schimbarea celui mai important om din sat, Celentano își împărtășea cunoștințele din domeniul social media cu băiatul lui Firicel. Astfel, simpaticul personaj îl învăța pe cel mic modalități de a obține cu ușurință LIKE-uri de la fetele din sat.
Nebunia continuă și săptămâna următoare cu două episoade senzaționale!
Las Fierbinți, cel mai apreciat serial românesc al ultimilor 10 ani continuă să scrie istorie! Singurul serial cu 100% leadership în fiecare dintre cele 6 sezoane, este difuzat în fiecare miercuri și joi, de la 21:30 numai la PRO TV!