Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Clara Sheller” si “In mintea Ericai”, serialele din SEARA FETELOR!

Din 27 septembrie pe Hallmark Channel

Petrece o seară a fetelor, cu Erica Strange şi Clara Sheller, la Hallmark Channel! Cele două premiere: “Clara Sheller” şi “În mintea Ericăi” se adresează unui public tânăr, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, din mediul urban.

Subiectele abordate în cele 6 episoade din Clara Sheller (sezonul I), respectiv în cele 13 episoade din “În mintea Ericăi” (sezonului I) sunt la fel de îndrăzneţe ca şi eroinele însele. Sunt probleme de actualitate, în dragoste sau în viaţa de zi cu zi, care ne pot pune în pericol fericirea. Decizii care, odată luate, ne-au marcat definitiv existenţa şi numai un psihoterapeut ne-ar mai putea schimba emoţiile trezite de acele experienţe (cazul Erica). Sau poate, căutând dragostea vieţii noastre în sute de persoane, nu observăm că persoana de sub nasul nostru este de fapt adevărata fericire (cazul Clara).

La ce visează Clara Sheller şi Erica Strange? La 30 de ani, tinere, frumoase, inteligente, vor găsi oare ceea ce au aşteptat o viaţă – soţul perfect, poate şi doi copii? Află poveştile celor două fete în fiecare duminică, din 27 septembrie.

ÎN MINTEA ERICĂI (BEING ERICA)

În fiecare duminică, de la 20.00

“O ştii pe fata aceea care obţine mereu tot ce-şi doreşte? O slujbă  grozavă, un bărbat minunat, o viaţă perfectă? Eu nu sunt fata aceea.” Erica Strange

Viaţa nu-i aduce nimic concret Ericăi Strange. La 32 de ani se pare că toate planurile ei din adolescenţă au dat greş – dragostea vieţii ei n-a mai apărut, cariera perfectă nu s-a întâmplat şi cei doi copii frumoşi par la fel de departe acum, pe cât erau şi atunci. În opinia ei, doar trecutul e devină. Şi, colac peste pupăză, ajunge în spital după o serie de incidente…

Dar norocul îi surâde şi totul e pe cale să se schimbe când îl întâlneşte pe misteriosul doctor Tom, un terapeut care pare să ştie multe despre ea. O provoacă să-şi schimbe viaţa, iar Erica apucă această şansă cu ambele mâini – şi uite aşa călătoreşte în timp pentru a-şi confrunta problemele din trecut.

Adolescentă din nou, dar cu mintea unui adult, are acum ocazia să îndrepte greşelile din trecut şi să-şi schimbe cursul propriei sale istorii…

CLARA SHELLER, sezonul I

În fiecare duminică, de la 19.00

Clara Sheller are aproape 30 de ani şi lucrează ca jurnalist la Paris, pentru o revistă de femei, numită "L’Hebdo". Ca orice altă fată căreia i s-au spus prea multe basme cu Făt-Frumos, este convinsă că poate transforma viaţa ei modernă, plină de evenimente, într-o poveste cu zâne.

Împreună cu cel mai bun prieten al său, JP, împart nu doar apartamentul, ci şi alte lucruri: aceleşi plăceri şi necazuri, dar, mai mult decât orice, aceeaşi determinare de a-şi găsi sufletul pereche. Clara se îndrăgosteşte, la fel şi JP, uneori chiar în aceeaşi perioadă, uneori unul de celălalt, alteori… de aceeaşi persoană.

Bucuresti, 17.09.2009

{mosloadposition user9}

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.