pentru public, precum meciurile de fotbal, este valida
Carta drepturilor fundamentale nu se opune limitării la costurile tehnice a compensaţiei financiare pe care o poate solicita titularul drepturilor exclusive de retransmisie pentru reportaje scurte ale altor posturi.
Directiva serviciilor mass-media audiovizuale1 permite oricărui emițător stabilit în spațiul Uniunii să realizeze reportaje scurte de știri cu privire la evenimente de mare interes pentru public, atunci când acestea fac obiectul unor drepturi exclusive de retransmisie. Din semnalul titularului drepturilor exclusive, care poate cere în schimb o compensaţie financiară care corespunde numai costurilor suplimentare generate direct de oferirea accesului la semnal, pot fi alese în mod liber scurte extrase.
Sky Österreich contestă aceste condiţii financiare în cadrul unui litigiu împotriva ORF (staţie de emisie austriacă). Sky difuzează prin satelit programul de televiziune digital codat „Sky Sport Austria” şi a achiziționat drepturile exclusive de difuzare a meciurilor din Europa League pentru sezoanele 2009/2010-2011/2012, pentru zona de licență Austria. Potrivit propriilor declarații, Sky cheltuiește în fiecare an pentru licență și costuri de producție o sumă de câteva milioane de euro. Or, KommAustria, autoritatea austriacă de reglementare în materie de comunicații, a obligat-o să acorde ORF dreptul de a realiza reportaje scurte de știri, fără a ţine seama de astfel de costuri, aceste costuri fiind nule în prezenta cauză.
Bundeskommunikationssenat (Consiliul superior federal pentru comunicaţii, Austria), sesizat cu acest litigiu, solicită Curţii să stabilească dacă Directiva serviciilor mass-media audiovizuale, în măsura în care limitează compensaţia financiară în discuţie la costurile suplimentare generate direct de oferirea accesului la semnal, este compatibilă cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care garantează dreptul de proprietate şi libertatea de a desfășura o activitate comercială.
Prin hotărârea pronunţată pe 22 ianuarie, în opinia Curţii, carta nu se opune acestei limitări.
În ceea ce priveşte protecţia proprietăţii, ca drept fundamental, Curtea recunoaşte că drepturile exclusive de emisie, astfel cum sunt achiziţionate de Sky, au o valoare patrimonială şi nu sunt simple ocazii de ordin comercial. Totuşi, în perioada în care Sky a dobândit aceste drepturi pe cale contractuală (mai precis în luna august 2009), dreptul Uniunii prevedea deja dreptul de a realiza reportaje scurte de știri, limitând însă compensaţia financiară la costurile suplimentare generate direct de oferirea accesului la semnal2. Prin urmare, Sky nu poate invoca o poziție juridică deja stabilită care să permită o exercitare autonomă a dreptului său exclusiv de retransmisie. În consecinţă, Sky nu poate invoca protecţia proprietăţii, prevăzută de Carta drepturilor fundamentale.
În schimb, Curtea constată că reglementarea în litigiu aduce atingere libertăţii de a desfăşura o activitate comercială. Astfel, această reglementare îl împiedică printre altele pe titularul drepturilor exclusive de retransmisie să decidă liber preţul la care oferă accesul la semnalul său şi să solicite astfel participarea stațiilor de emisie care realizează reportaje scurte de știri la costurile de achiziție a acestor drepturi.
Curtea subliniază totuşi că libertatea de a desfășura o activitate comercială prezintă, ca libertate fundamentală, o particularitate în măsura în care poate face obiectul unei serii ample de intervenții ale autorității publice, susceptibile să stabilească, în interesul general, limitări privind exercitarea activității economice. Această circumstanță se reflectă în special în modul în care trebuie pus în aplicare principiul proporționalității.
Curtea reţine că limitarea în litigiu a libertăţii de a desfăşura o activitate comercială este justificată şi că respectă principiul proporţionalităţii.
Astfel, fără să afecteze conţinutul substanţial al libertăţii de a desfăşura o activitate comercială, această limitare urmăreşte un obiectiv de interes general întrucât vizează să protejeze libertatea fundamentală de a primi informații și să promoveze pluralismul, garantate de cartă. În acest context, Curtea subliniază că comercializarea cu caracter exclusiv a evenimentelor de mare interes pentru public are în prezent o tendință crescătoare și este susceptibilă să restrângă în mod considerabil accesul publicului la informația referitoare la aceste evenimente.
În plus, limitarea în litigiu este aptă şi necesară pentru a garanta realizarea obiectivului urmărit privind protecţia interesului general. Legiuitorul Uniunii putea considera în mod legitim că o reglementare care prevede o compensare financiară a titularilor de drepturi exclusive de emisie care depășește costurile generate direct de oferirea accesului la semnal nu ar permite să se atingă acest obiectiv la fel de eficient.
În sfârşit, trebuie să se considere că reglementarea în litigiu este proporţională. Ținând seama, pe de o parte, de importanța pe care o au protecția libertății fundamentale de a primi informații, libertatea, precum și pluralismul mass-media, garantate de cartă, și, pe de altă parte, de protecția libertății de a desfășura o activitate comercială, astfel cum este conferită de cartă, legiuitorul Uniunii avea posibilitatea să adopte norme precum cele în cauză care conțin limitări ale libertății de a desfășura o activitate comercială, favorizând în același timp, având în vedere necesitatea ponderării drepturilor și a intereselor în discuție, accesul public la informație în raport cu libertatea contractuală.
În mod special, reglementarea în litigiu instaurează un just echilibru între diferitele drepturi și libertăți fundamentale din prezenta cauză. Astfel, Directiva serviciilor mass-media audiovizuale prevede că reportajele scurte pot fi realizate numai pentru programele de știri generale, iar nu de exemplu pentru programe de divertisment. În plus, aceste extrase scurte nu ar trebui să depăşească 90 de secunde şi sursa lor trebuie menţionată. Directiva nu exclude în plus posibilitatea titularilor de drepturi exclusive de emisie de a-și exploata drepturile cu titlu oneros. De asemenea, inexistența unei posibilități de refinanțare printr-o compensație, precum și o eventuală diminuare a valorii comerciale a acestor drepturi exclusive de emisie pot fi luate în considerare, în practică, cu ocazia negocierilor contractuale referitoare la achiziționarea drepturilor în cauză și să se reflecte în prețul plătit pentru această achiziționare.
MENȚIUNE: Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Este de competența instanței naționale să soluționeze cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
Document neoficial, destinat presei, care nu angajează răspunderea Curţii de Justiţie.
Textul integral al hotărârii se publică pe site‑ul CURIA în ziua pronunțării.
1 Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (JO L 95, p. 1, și rectificare în JO L 263, p. 15)
2 Astfel, Directiva 2007/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivei 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune(JO L 332, p. 27) a intrat în vigoare la 19 decembrie 2007 şi trebuia transpusă de statele membre până la 19 decembrie 2009.
