Grupul City Grill marchează Centenarul Marii Uniri cu un concurs de desen, destinat copiilor. Astfel, grupul propune 6 teme reprezentative din istoria României, împărțite pe categorii de vârstă. Participanții pot câștiga biciclete Pegas, vouchere pentru ziua de naștere, abonamente la cinema sau la cursuri de înot.
Prin concursul “Istoria celor mari, desenată de cei mici”, reprezentanții City Grill îi invită pe copii să reinterpreteze în stil propriu evenimente importante precum încoronarea Regelui Ferdinand, Marea Unire de la 1 decembrie 1918, dar și inaugurarea Palatului Telefoanelor sau prototipul primului elicopter lansat de Traian Vuia. Concursul se împarte pe două categorii de vârstă: 6-10 ani și 11-14 ani.
Desenele, pe una dintre cele 6 teme propuse, pot fi înscrise online, pe platforma dedicată acestui concurs, până pe 30 septembrie. Desenele pot fi create cu orice tip de instrumente pe care le preferă copilul cum ar fi: creioane colorate, acuarele, carioci, cretă și pe orice tip de material pentru desenat: hârtie, pânză, lemn, sticlă, carton, tablă, ciment. Este încurajată originalitatea, acesta fiind unul dintre criteriile de departajare. Fiecare participant poate înscrie un singur desen în concurs. La sfârșitul perioadei de înscriere, câștigătorii vor fi desemnați cu ajutorul unui juriu. Premiile, în valoare totală de peste 10.000 de lei, vor fi acordate pentru fiecare dintre cele două categorii de vârstă și constau în:
- Locul 1: voucher Pegas 1.200 lei + voucher 1.000 pentru aniversarea zilei de naștere în oricare restaurant din Grupul City Grill
- Locul 2: voucher Pegas 1.000 lei + abonament de 1 an la Grand Entertainment Cinema&More Baneasa Shoping City
- Locul 3: voucher Pegas 800 lei + voucher 8 lecții de înot la World Class
Mai multe detalii despre concurs aici: https://blog.out4food.ro/home-event