Sâmbătă 29 iunie 2019, Citroën a sărbătorit cei 100 de ani de existență alături de fanii săi, în cadrul Concursul de Eleganţă din Sinaia, organizat de Retromobil Club România, sub înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României. Special pentru acest eveniment, Citroën a amenajat o expozitie inedita Citroën#100, care a reunit cele mai cunoscute modele Citroën ale tuturor timpurilor.
Pe domeniul castelului Peleș au fost expuse 9 autovehicule Citroën care au făcut istorie de-a lungul timpului: Citroën DS Pallas (1971), Citroën DS Pallas (1973), Citroën Type HY (1974), Citroën CX Prestige (1982), Citroën GSA (1984), 2CV (1989), Citroën BX GTI (1989), Citroën Xantia Activa (1994), Citroën XM (1995), alături de cele 2 modele înscrise în competiție respectiv Traction Avant (1951) si Citroën DS Pallase IE (1970).
În cadrul expoziției Citroen#100, vizitatorii au descoperit poveștile modelelor Citroën expuse, alături de poveștile colecționarilor prezenti la eveniment. Expoziția a încântat generația tânără și a reîmprospătat amintirile generațiilor mai în vârstă. Pe toată durata evenimentului, s-au organizat tururi ghidate și prezentări speciale ale modelelor din expozitie.
“Toată lumea împărtășește o istorie cu Citroën, marcă legendară, popular în sensul nobil, al cărei centenar suntem mândri să îl celebrăm anul acesta” – Linda Jackson, CEO Citroën
Fondat în 1919, Citroën a fost primul producător din afara Statelor Unite ale Americii care a fabricat vehicule de producție în masă. Ambiția lui André Citroën a fost să transforme automobilele în bunuri accesibile tuturor, iar talentul și viziunea sa îndrăzneață au lăsat o amprentă ce continuă și în zilele noastre. Astăzi, Citroën se reinventează cu modele precum C3, C4 Cactus sau Suv-urile compacte C3 Aircross si C5 Aircross care pun accentul pe design, confort și tehnologie inteligentă de ultimă generație.
În 2018, Citroën a vândut 825.000 de unități în Europa, valoare ce a însemnat un record în ultimii 7 ani și o creștere pentru al cincilea an consecutiv. Citroen este astăzi un brand internațional de automobile cu o gamă completa de autoturisme și vehicule utilitare ușoare.
Despre Trust Motors
Trust Motors este importatorul oficial în România al mărcilor Peugeot, Citroën și DS și unul dintre cei mai importanți jucători din industria de profil. Rețeaua de distribuție însumeaza 45 puncte de vânzare în întreaga țară, iar serviciile oferite acoperă toate nevoile clienților prin modelul de business one-stop-shop, de la vânzarea de mașini, produse financiare și asigurări, până la toată gama de servicii post-vânzare.
Photo Credits: Mihai Baloianu pentru Concursul de Eleganta Sinaia 2019