- Citroën Ami a fost recompensat de juriul AUTOBEST, format din jurnaliști din 31 de țări europene, cu premiul special « A STAR IS BORN ».
- Premiul recunoaște caracterul inovator al acestei inedite soluții de mobilitate electrică individuală, ce oferă libertate de mișcare pentru toată lumea.
- Comercializat în Franța, încă din luna mai 2020, Ami este o alternativă originală și complementară la mijloacele de transport urban, accesibilă tuturor persoanelor care au împlinit 14 ani. Habitaclul poate primi la bord două persoane.
S-A NĂSCUT O STEA
Ami este un răspuns practic la noile așteptări în materie de mobilitate. Cu dimensiuni compacte, un design unic și o abordare grafică inedită, Ami sparge codurile și surprinde în același timp.
Iar filozofia gândirii se extinde dincolo de obiectul însuși, la întregul ecosistem Ami – atât în ceea ce privește parcursul în totalitate digital, cât și canalul de distribuție.
Elementele care au sedus juriul AutoBest sunt:
O SOLUȚIE NONCONFORMISTĂ DE MOBILITATE
- Ami este electric: zero emisii de CO2 în beneficiul tuturor și acces în centrul tuturor orașelor, cu o rulare fluidă și silențioasă. Bateria se încarcă în numai 3 ore la o priză standard, la fel ca un smartphone.
- Compact și agil: caroserie ultra-compactă cu o lungime de 2,41m și un diametru de bracaj de 7,20m, ce simplifică traseele în oraș și manevrele de parcare.
- Confortabil și protector: compact la exterior și spațios în interior, Ami găzduiește la bord doi pasageri ce stau unul lângă altul, într-un confort total. Habitaclul luminos poate fi încălzit și este închis, ferit de intemperii.
- Identitate puternică, personalizabilă: un stil original și un design inovator, cu elemente simetrice și 6 pachete de accesorii, ce oferă modelului Ami un look atipic.
ACCESIBIL PENTRU TOATĂ LUMEA
În Franța poate fi condus fără permis, de la vârsta de 14 ani
UN PROCES DE VÂNZARE ÎN TOTALITATE DIGITAL*
- Cu Ami, Citroën își reinventează canalul de distribuție, pentru a se adapta la noile moduri de consum ale clienților. Marca a dezvoltat un site unic de vânzări online, store.citroen.fr/ami, pentru o experiență a clienților simplificată, ce oferă libertate și economie de timp.
- Disponibil oriunde ,24h/24 și 7z/7, prin intermediul unui smartphone, computer sau unei tablete, Ami poate fi descoperit, configurat, comandat și achitat fără să te deplasezi de acasă. De asemenea, poți să programezi un test drive, să obții informații suplimentare prin intermediul call center-ului dedicat, să accesezi lista punctelor de vânzare autorizate sau să alegi adresa de livrare.
- Ami aduce un alt element de noutate: acesta poate fi livrat la domiciliu, la fel ca orice alt produs de larg consum.
UN CANAL DE DISTRIBUȚIE SPECIFIC*
- Prin parteneriatul cu rețeaua Fnac-Darty, lider francez în domeniul distribuției (vânzări online și servicii pentru clienți) și un actor important pe piața mobilității urbane, marca Citroën demonstrează cultura sa în domeniul inovației, pentru a veni în întâmpinarea noilor clienți.
- Ami este expus ca element central al unui pop-up kit ce încalcă regulile tradiționale ale unui showroom auto. Adoptând o abordare ludică, Ami se joacă cu materialele (lemn, metal) și culorile (orange), pentru a aduce un aer fresh.
SISTEM DE TESTARE COMPLET ȘI ORIGINAL*
- Brand-ul Citroën și-a extins sistemul obișnuit de testare, pentru ca Ami să poată fi descoperit și testat de cât mai multe persoane.
- Magazine pop-up mobile (o variantă a pop-up kit-ului utilizat în zonele de expunere din showroom-urile autorizate) care au traversat Franța vara aceasta, în lung și în lat.
- O selecție de magazine Fnac-Darty expun modelul Ami, oferit pe bază de test drive.
Rețeaua de dealeri Citroën. - Test drive-uri ce pot fi realizate de la domiciliul clientului.
*) servicii disponibile în Franța
Citroën Ami a impresionat nu doar juriul AutoBest, ci și marele public: până în prezent, 2 400 de clienți din Franța au ales deja această soluție inovatoare de micro-mobilitate individuală concepută pentru traficul din oraș: simplă, electrică și accesibilă.