Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Citizenfour, un documentar eveniment la TVR 1

TVR1

Filmul care a şocat o lume întreagă şi a schimbat perspectiva asupra supravegherii cetăţenilor, distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, poate fi văzut în premieră în România, pe 25 septembrie, de la 22.10, la TVR 1. Vineri seară, telespectatorii TVR 1 văd primii, în exclusivitate, unul dintre cele mai controversate documentare realizate în ultimii ani, dar şi unul dintre cele mai apreciate la festivalurile de profil*. Citizenfour (o coproducţie SUA-Germania-Marea Britanie, 2014) este un thriller despre viaţa reală, ce oferă publicului, în premieră, acces fără precedent la informaţii clasificate, rezultate din întâlnirea jurnaliştilor Laura Poitras (1) şi Glenn Greenwald cu Edward Snowden, fost angajat al National Security Agency. Documentarul poate fi văzut pe 25 septembrie, de la ora 22.10, la TVR 1.

În ianuarie 2013, realizatoarea Laura Poitras – care lucra deja de doi ani la un documentar despre supravegherea cetăţenilor – a început să primească email-uri criptate de la un anume „Citizenfour”, care susţinea că are dovezi privind programe ilegale de urmărire derulate de National Security Agency (NSA), în colaborare cu alte agenţii internaţionale de spionaj. După cinci luni, împreună cu reporterii Glenn Greenwald şi Ewen MacAskill, Poitras a zburat în Hong Kong, pentru mai multe întâlniri – pe care le-a şi filmat – cu misteriosul personaj, care urma să se dovedească a fi Edward Snowden. Declaraţiile şi dovezile prezentate de fostul analist al NSA au fost adunate în documentarul Citizenfour, în care se mai găsesc şi alte informaţii strânse de realizatoare, precum şi mărturii ale unor personaje ca Julian Assange.

Laura Poitras era de multă vreme pusă sub urmărire de instituţiile guvernamentale, adesea oprită în aeroporturi, ameninţată, dar a refuzat să se lase intimidată. Este şi motivul pentru care Snowden a decis să o contacteze. De aici şi până la înregistrarea video a declaraţiilor fostului analist NSA nu a mai fost decât un singur pas. Documentarul plasează telespectatorul în încăperea în care Poitras, Greenwald şi Snowden încearcă să ţină piept furtunii mediatice izbucnite, forţaţi să ia decizii rapide, ce vor avea impact asupra vieţii lor şi a tuturor celor din jur. „Citizenfour nu doar evidenţiază riscurile supravegherii guvernamentale, ci te face să le simţi pe propria piele. După ce ai văzut filmul, nu-ţi vei mai privi niciodată la fel telefonul, email-ul, cartea de credit, browser-ul de Internet sau profilul online”, ne avertizează realizatorii.

Citizenfour

*Documentarul a fost distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, între care cele mai importante sunt: 2015 – OSCAR – Cel mai bun documentar de lung-metraj; 2015 – BAFTA – Cel mai bun documentar; 2015 – American Cinema Editors – Premiul pentru montaj – Mathilde Bonnefoy; 2014/2015 – Austin Film Critics Association, Boston Society of Film Critics, Dallas-Fort Worth Film Critics Association Awards, Denver Film Critics Society, Detroit Film Critics Society, Houston Film Critics Society Awards, Iowa Film Critics Awards, Kansas City Film Critics Circle, Las Vegas Film Critics Society Awards, London Critics Circle Film Awards, Los Angeles Film Critics Association, New York Film Critics Circle, National Society of Film Critics Awards, San Diego Film Critics Society Awards, San Francisco Film Critics Circle, St. Louis Film Critics Association, Utah Film Critics Association Awards – Best Documentary Feature; 2015 – Directors Guild Award – Outstanding Directorial Achievement in Documentary; 2015 – Cinema Eye Honors Awards – Outstanding Achievement in Nonfiction Feature, in Direction, in Editing & in Production etc.

Realizator Laura Poitras
Cu: Edward Snowden, Glenn Greenwald, Laura Poitras, Julian Assange

1 Laura Poitras este o renumită realizatoare de documentare, jurnalistă şi artistă. Filmele sale, dar şi materialele jurnalistice, au fost distinse cu numeroase premii, printre care se numără celebrul Peabody Award, precum şi Premiul Academiei® sau nominalizări la Premiile Emmy. Documentarele de investigaţie despre războiul din Irak şi închisoarea Guantánamo, ambele extrem de apreciate de critici, sunt primele două părţi ale trilogiei ce are ca subiect America post 11 septembrie, Citizenfour fiind cea de-a treia parte a acesteia. Producţia ce are în centru supravegherea cetăţenilor de către NSA, bazată pe documentele puse la dispoziţia sa de Edward Snowden, a contribuit la acordarea Premiului Pulitzer pentru Serviciu Public, acordat publicaţiilor „The Guardian” şi „Washington Post”. Alături de Glenn Greenwald şi Jeremy Scahill, Laura Poitras a fondat site-ul de ştiri „The Intercept”. În prezent, Poitras locuieşte la Berlin.

Bucuresti, 23.09.2015
By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.