Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cisco Networking Academy premiaza pentru al doilea an consecutiv un student roman in cadrul EMEA

NetRiders 2012

Alexandru-Cătălin Bujor câştigă o excursie de studiu în Silicon Valley la invitaţia Cisco

Cisco Networking Academy premiază pentru al doilea an consecutiv un student român în cadrul prestigiosului concurs internaţional CCNA International NetRiders 2012, după ce Alexandru-Cătălin Bujor a obţinut cel mai bun scor masculin.

Competiţia de reţele de internet s-a desfăşurat la începutul lunii iulie în Europa, Rusia şi Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi în Orientul Mijlociu şi Africa. La concursul online au participat simultan 147 de studenţi ai Cisco Networking Academy din 45 de ţări, din cinci zone cu fusuri orare diferite. Cisco a invitat toţi cei cinci câştigători într-o excursie de studiu în Silicon Valley – inima inovaţiilor în tehnologie, în luna ianuarie 2013.

"Datorită succesului de care s-a bucurat printre studenţi, NetRiders are începând din acest an şi o secţiune dedicată elevilor de liceu. La ediţia inaugurală, derulată pe parcursul lunii iunie, elevii români au câştigat două medalii de aur şi una de bronz într-o competiţie cu 70 de elevi din 11 ţări", a declarat Nicolai Sandu, Regional Manager, Cisco Networking Academy, SEE.

Alexandru-Cătălin Bujor, câştigătorul ediţiei pentru studenţi a EMEA NetRiders, absolvă anul acesta Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi a urmat în ultimii doi ani cursurile CCNA în cadrul Telecom Academy.

„Pasiunea pentru computere şi reţele m-a motivat să merg tot mai departe. Sunt un fan al curselor de ciclism, iar participarea la NetRiders şi câştigarea etapei EMEA International CCNA este ca şi cum aş fi luat parte la Turul Franţei şi aş fi intrat pe Champs-Elysees purtând tricoul galben. Doresc să îmi îmbunătăţesc încontinuu cunoştinţele privind reţelele şi sper sa încep o afacere în acest domeniu după ce voi termina facultatea şi voi acumula experienţă", a spus Alexandru Bujor.

Câştigătorii EMEA NetRiders 2012:
Cel mai bun scor masculin: Alexandru-Cătălin Bujor, România
Cel mai bun scor feminin: Lilia Roşioru, Republica Moldova
Câştigător pentru Europa de Vest: Tim Heckmann, Germania
Câştigător pentru Europa Centrală şi de Est, Rusia/CSI: Mikhail Surikov, Uzbekistan
Câştigător pentru Orientul Mijlociu şi Africa: Darvin Moctaram, Mauritius

Repere NetRiders:
· NetRiders este un concurs de reţele desfăşurat la nivel mondial, creat de Cisco Networking Academy pentru studenţii înrolaţi în program. Competiţia dezvoltă cunoştinţele acumulate în cadrul cursurilor. Participanţii îşi utilizează cunoştinţele de IT şi în domeniul reţelelor în cadrul unor simulări care permit construcţia, configurarea şi depanarea de reţele virtuale.
· NetRiders utilizează tehnologiile Cisco Web 2.0 pentru a crea un concurs interactiv de testare a cunoştinţelor care motivează studenţii să-şi continue educaţia şi trainingul în domeniul tehnologiilor, în acelaşi timp cultivând ideea că participanţii sunt parte a unei singure comunităţi online, colaborând între ei într-o serie de activităţi comune, utilizând aceleaşi instrumente.
· Concursul internaţional EMEA CCNA NetRiders a avut loc în data de 3 iulie 2012. Finaliştii au fost primii clasaţi din fiecare ţară participantă. Cei cinci câştigători vor însoţi câştigătorii celorlalte competiţii NetRiders de pe glob într-o excursie de studiu de o săptămână în California, în luna ianuarie 2013. La sediul Cisco din San Jose, ei se vor întâlni cu senori executivi, ingineri de sistem şi experţi din Cisco şi din alte organizaţii IT; de asemenea, vor experimenta stilul de viaţă din California făcând excursii în San Francisco şi Universitatea Stanford.
· Identificarea talentelor de top rămâne o prioritate pentru Cisco Networking Academy, cercetările indică din nou apariţia de lacune în cadrul sectorului IT, care ar putea împiedica productivitatea şi competenţa pe tot globul.

Statistici Cisco Networking Academy la nivel global:
· Un milion de cursanţi ai Academiei Cisco la nivel mondial, angajaţi concomitent în procesul de învăţare în acest an;
· Peste 4,2 milioane de studenţi au participat la program până în prezent;
· 10.000 de academii operează în peste 165 de ţări;
· 375.000 de fani pe Facebook, iar numărul lor creşte în fiecare zi .

Statistici Cisco Networking Academy în România:
· Prima Academie Cisco a fost înfiinţată în anul 1998 în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti;
· În ultimele 12 luni s-au înscris 14.800 de studenţi la cursurile Cisco Networking Academy, cu 13% mai mulţi comparativ cu anul precedent;
· 28% dintre studenţii înscrişi sunt de sex feminin
· Cisco Networking Academy are un număr de 388 instructori la nivel naţional;
· Există 192 Academii Cisco în România în care au absolvit, de la începutul programului, 56.460 de persoane.

Despre Cisco Networking Academy

Cisco Networking Academy a debutat în 1997 în 64 de şcoli şi a devenit une dintre cele mai mari „săli de clasă” din lume, cu 10.000 de academii în peste 165 de ţări şi peste 4 milioane de studenţi care au participat la program până în prezent.

Fiind un exemplu de pionierat în domeniul educaţiei privind tehnologiile de tip cloud, Cisco Networking Academy învaţă studenţii cum să configureze, construiască, depaneze şi să securizeze reţele de calculatoare pentru favorizarea accesului la oportunităţi profesionale şi economice existente la nivel mondial. Studenţii care absolvă programul beneficiază adesea de oportunităţi de carieră, îşi continuă educaţia şi dobândesc certificări recunoscute la nivel global.

Cursurile Cisco Networking Academy sunt susţinute în mai multe limbi străine pe baza unui sistem de educaţie bazat pe tehnologii de tip cloud. Cursurile sunt susţinute prin training-uri desfăşurate în săli de clasă, activităţi şi evaluări online interactive care asigură un feedback personalizat. Instructorii Networking Academy sunt pregătiţi în mod extensiv şi sprijiniţi pentru a asigura o experienţă de învăţare continuă pentru studenţii din întreaga lume.

Despre Cisco

Cisco, (NASDAQ: CSCO) este liderul mondial în comunicaţiile Internet care transformă modul de conectare, de comunicare şi de colaborare interpersonală. Ştirile şi informaţiile Cisco sunt disponibile la adresa Web //www.cisco.com. Pentru ştiri de ultimă oră, accesaţi pagina Web de la adresa //newsroom.cisco.com. Echipamentele Cisco sunt distribuite în Europa de Cisco Systems International B.V. şi Cisco Limited, subsidiare deţinute în totalitate de Cisco Systems, Inc.

Cisco, sigla Cisco şi Cisco Systems sunt mărci comerciale înregistrate sau mărci comerciale ale Cisco Systems, Inc. şi/sau ale societăţilor afiliate din SUA şi din alte câteva ţări. Lista completă a mărcilor deţinute de Cisco este disponibilă la www.cisco.com/go/trademarks. Toate celelalte mărci menţionate în acest document sunt proprietatea firmelor respective. Utilizarea termenului de partener nu implică o relaţie de parteneriat între Cisco şi oricare altă companie.

Bucuresti, 16.07.2012

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.