Campionatul Național de Duatlon, organizat pe 27 martie, în București, la care au participat 522 de sportivi, și-a desemnat câștigătorul. Ciprian Bălănescu, atlet sponsorizat de Herbalife România, a câștigat un nou titlul de campion național la duatlon la categoria elite, titlu pe care îl deţine încă din anul 2005.
Ciprian a ocupat prima poziție a clasamentului după 5 kilometri de alergare, 20 de kilometri parcurşi pe bicicletă şi 2,5 kilometri de alergare, terminând cursa în 53 de minute şi 48 de secunde, la o diferenţă de 2 minute şi cinci secunde faţă de ocupantul locului doi.
„Începutul de sezon competiţional mi-a adus al 12-lea titlu de campion naţional la duatlon. Emoţiile mă copleşesc întodeauna, însă de fiecare dată sunt constructive. În primii doi kilometri de alergare m-am desprins încet de pluton şi am început propria mea cursă, în care am alergat şi am pedalat cu gândurile mele, fără presiune. Mă simt pregătit şi încrezător că voi obţine rezultate bune şi pe plan internaţional”, a declarat Ciprian la finalul competiţiei.
Conform datelor oficiale ale Federaţiei Române de Trialon, numărul copiilor prezenţi la start a crescut de aproape patru ori faţă de anul trecut. Astfel, la categoriile de copii 9-13 ani şi cadeţi, au luat startul 205 concurenţi.
Din 2014, Herbalife Romania îl susţine pe Ciprian în activitatea sa sportivă, oferindu-i un program de nutriție de înaltă performanță, creat special pentru nevoile unui triatlonist profesionist.