Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Un maestru cofetar internațional a folosit peste 500 kg de ciocolată pentru realizarea unei expoziții de artă la Mega Mall

Expozitia de Ciocolata

În perioada 18 – 24 februarie Mega Mall va găzdui Expoziția de Ciocolată, în cadrul căreia vizitatorii pot vedea cum artizani ciocolatieri au folosit peste 500 Kg de ciocolată pentru realizarea a opt statui sculptate în ciocolată. Autorul expoziției este Chef Radi Stambolov, unul dintre cei mai cunoscuți maeștri ai patiseriei și cofetăriei europene.

Evenimentul, în premieră în România, vine ca o confirmare a celor mai recente trenduri culinare, care aduc din ce în ce mai aproape pasiunea pentru gătit și artă. Principalul punct de atracție al expoziției sunt sculpturile a opt zeițe grecești, făcute integral din ciocolată. Venus din Milo, Hera, Afrodita și Eros sunt doar câteva dintre operele de artă dulci expuse la Mega Mall. Pentru realizarea acestora a fost nevoie de peste 500 kg de ciocolată. O singură sculptură poate avea până la 130 kg și aproximativ 1.60 m.

Expozitia de Ciocolata

Chef Radi Stambolov este recunoscut pentru măiestria sa în prelucrarea ciocolatei și pentru reușitele sale culinare spectaculoase, pe care le va arăta pentru prima dată publicului în cadrul Expoziției de Ciocolată de la Mega Mall.

Deschiderea Expoziției de Ciocolată va avea loc duminică, 18 februarie, începând cu ora 10:00, la Nivelul 1 Mega Mall, în proximitatea magazinului Peek & Cloppenburg. Atmosfera va fi întreținută de însuși Chef Radi Stambolov, care le va împărtăși celor prezenți ideea din spatele acestei expoziții unice, dar și numeroase informații din domeniul patiseriei.

Pe lângă prezența zeițelor din ciocolată, expoziția include numeroase activități creative, menite să le arate vizitatorilor Mega Mall potențialul artistic al ciocolatei, dincolo de clasicele întrebuințări gastronomice.

Totodată, miercuri, pe 21 februarie, începând cu ora 10:00, Chef Radi Stambolov va avea un performance live, în cadrul căruia va sculpta în ciocolată o inimă uriașă, de 1,2 m.

Pasionații de artă vor putea să picteze cu ciocolată și să descopere cum diverse sortimente și mixuri generează o gamă largă de nuanțe și texturi, exact ca materialele convenționale de pictură. Aceste activități sunt dedicate atât artiștilor amatori și profesioniști, cât și copiilor. Cei mici îi vor putea picta pe eroii preferați din desene animate cu aceleași nuanțe pastelate de ciocolată.

De asemenea, cei prezenți la expoziție vor avea șansa de a câștiga o excursie pentru două persoane la Paris și cazare la un hotel de 4 stele, pentru o experiență cu adevărat la max.

Iubitorii de dulce vor avea ocazia să și guste din varietatea de preparate delicioase aduse de comercianții prezenți la expoziție. Aceștia au pregătit pentru vizitatorii pofticioși ciocolată în diverse forme, inclusiv în formă de CD și produse speciale, precum ciocolată bio și macaroons. Programul complet al activităților este disponibil aici.

Dacă te numeri printre iubitorii de ciocolată, de artă sau ambele, te așteptăm cu drag la Expoziția de Ciocolată de la Mega Mall. Distracția și surprizele dulci sunt din partea casei!

Mai multe informații sunt disponibile pe website-ul www.megamallbucuresti.ro sau pe pagina de Facebook Mega Mall.

Afrodita
Afrodita
Eros
Eros
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.