Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

CinEd România lansează platforma online și anunță primele sesiuni de formare

Platforma CinEd va fi lansată oficial în România vineri, 8 aprilie, printr-o conferință de presă ce va avea loc la Institutul Francez din București (sala Elvira Popesu) începând cu ora 11:30, în cadrul Festivalului Internațional de Film NexT. 

La conferința de presă, la care sunt invitați nu doar jurnaliștii, ci și cadrele didactice interesate de proiect, vor fi prezente Léna Rouxel (Coordonatoare a proiectului CinEd din partea Institutului Francez din Paris) și Agnès Nordmann (Coordonatoare a departamentului de cinema din cadrul Institutului Francez din Paris). Vor fi prezentate obiectivele CinEd, utilitatea platformei, materialele pedagogice și catalogul de filme la care profesorii și elevii vor avea acces anul acesta.


Conferința de presă se continuă cu o invitație la dialog, în cadrul unei mese rotunde, la sala de cinema Elvira Popescu (12:30 – 14:30). Tema întâlnirii: importanța educației cinematografice în școli. Se va discuta despre necesitatea și beneficiile educației audiovizuale pentru elevi, despre obstacolele care există în a facilita accesul la aceasta, dar și despre soluțiile existente.

La această întâlnire sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, profesori şi elevi care au luat deja parte la programe de educaţie cinematografică similare.

Tot în cursul lunii aprilie, vor avea loc sesiuni de formare pentru cadrele didactice doritoare să ia parte la proiectul CinEd şi să organizeze proiecţii pentru elevi.

Înscrierile pentru sesiunile de formare se pot face până la sfârşitul lunii martie, pe adresele de mail cined.macondo@gmail.com (pentru învăţământul primar) şi cined@nexproject.ro. (pentru gimnaziu şi liceu).

Participarea la sesiunile de formare este GRATUITĂ. Fiecare sesiune va dura aproximativ 2 ore și va include, pe lângă prezentarea proiectului și a modului în care pot fi folosite platforma și materialele pedagogice, o analiză a filmelor CinEd, urmată de discuţii sub îndrumarea unui critic de film.

Vă reamintim că CinEd – European Education for Youth este o inițiativă ambițioasă de cooperare europeană, care aduce laolaltă organizații culturale din Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Republica Cehă şi România. Primele 10 orașe din România care vor beneficia de programele proiectului sunt București, Alexandria, Buzău, Galați, Craiova, Mediaș, Târgu Mureș, Timișoara, Ploiești, Roman.

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Asociaţia Culturală Macondo şi Societatea Culturală NexT.

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Parteneri: Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Institutului Cultural Român, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

Sponsor principal: ROMGAZ

Recomandat de RFI România.

Parteneri media: Decât o Revistă, Intuitext, Didactic.ro, România Pozitivă, SuntParinte.ro, CinemaRX, All About Romanian Cinema, SUB25, LiterNet, Iqool, TeenPress, Clopotel.ro, Kids News, Ani de Școală, ExamenulTău.ro.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.