Expoziţie de arte vizuale la ICR Lisabona
Galeria de artă a ICR Lisabona va găzdui în data de 4 octombrie 2017, ora 19.00, vernisajul expoziţiei „Litera – Cartea ca obiect de artă”. Cu această ocazie, Sofia Fränkl (grafică) şi Bogdan Hojbotă (sculptură) au lansat celor şapte colegi de simeză (Lisandru Neamţu – pictură –, Vasile Tolan – pictură –, Suzana Fântânariu – gravură –, Cristiana Russu – ceramică –, Doina Botez – grafică –, Ioana Stelea – sticlă – şi Matei Ulmeanu – sculptură) provocarea de a evada din „teritoriile” pe care și-au ales să le exploreze, dându-şi întâlnire în punctul de origine, comună, a artei scrisului și a artelor plastice ca forme de comunicare interumană.
Pornind de la adevărul istoric că cele mai vechi sisteme de scriere foloseau preponderent pictogramele ca abstractizări inspirate de formele unor lucruri, obiecte sau ființe reale, însoțite mai apoi de ideograme care reprezentau concepte și idei, expoziția se dorește a fi o ilustrare a viziunii conform căreia cartea, prin excelenţă un suport al artei literare, ajunge ca prin diferite modalități de exprimare specifice artelor plastice, să devină o „Carte – obiect de artă”.
Expoziţia va fi deschisă până pe 13 noiembrie 2017.