Împreună cu Văru‘ Săndel, soţii Prigoană vin la O dată-n viaţă (8 aprilie, ora 21.00, TVR 1)
Pe 8 aprilie, spectacol în familie la O dată-n viaţă: soţii Adriana Bahmuţanu şi Silviu Prigoană, dar şi Văru‘ Săndel aduc voia bună şi cântecul popular în casele telespectatorilor. Mariana Ionescu Căpitănescu va cânta cu Adriana Bahmuţanu, Silviu Prigoană va fi ajutat de Petrică Mâţu Stoian, iar Văru‘ Săndel (Alexandru Pop) va face echipă cu Sava Negrean Brudaşcu.
Adriana Bahmuţanu a fost cea care l-a convins pe soţul ei să participe la emisiunea O dată-n viaţă. Singura condiţie pe care a pus-o Silviu Prigoană a fost aceea de a cânta în duet cu un interpret pe care el îl admiră foarte mult – Petrică Mâţu Stoian. După insistenţe, Silviu Prigoană a fost convins de echipa Iulianei Tudor să şi joace la O dată-n viaţă. Tot vineri seară, de la ora 21.00, telespectatorii vor putea urmări un duet naşă şi fină – Adriana Bahmuţanu şi Mariana Ionescu Căpitănescu. Iar Văru‘ Săndel a pregătit şi el o surpriză telespectatorilor TVR 1: va fi travestit jucând „Muiereasca”.
Din emisiune nu vor lipsi momentele muzicale pregătite de orchestra „Lăutarii” condusă de Nicolae Botgros. Buna dispoziţie rămâne în continuare misiunea principală a actorilor Maria Buză şi Marius Rizea – personajele Floarea şi Gheorghe.
Vedetele populare pe care telespectatorii le îndrăgesc vin şi în acest nou sezon în platoul emisiunii pentru a oferi muzică de calitate şi momente unice marca O dată-n viaţă. Iuliana Tudor, alături de echipa emisiunii, îi provocă pe invitaţii ei să poarte duelul, şi în această seară, în sprijinul unor persoane care au nevoie de ajutor.
Despre O dată-n viaţă:
La show-ul de divertisment cu cea mai mare audienţă de la TVR, Iuliana Tudor pune personalităţi din domenii diferite în ipostaza de interpreţi de muzică populară, o dată-n viaţă. În cele 7 sezoane de până acum s-au adunat peste 85 de ediţii ale emisiunii, peste 500 de invitaţi, peste 85 de ansambluri folclorice au dansat în platoul emisiunii. Cele 850 de partituri, cele 255 de jocuri populare şi cele 1870 de costume populare au putut fi urmărite în cele 142 de ore de emisie ale programului O dată-n viaţă. Maria Buză şi Marius Rizea, alias Floarea şi Gheorghe, sunt responsabili în fiecare ediţie cu veselia, iar Orchestra „Lăutarii” şi maestrul Nicolae Botgros susţin muzical încercările tuturor concurenţilor.