„Cea mai frumoasă perioadă din an”, portretizată în filmele tematice și pe rețelele de socializare cu imagini idilice despre relaxare, abundență, liniștea timpului petrecut alături de cei dragi, este, în realitate, una dintre cele mai stresante și epuizante pentru foarte mulți oameni, potrivit statisticilor. În topul celor mai importanți factori de stres se află lipsa resurselor financiare. Conform unui studiu Ipsos realizat în 12 țări (sursă Statista), finalul pandemiei din 2022 a adus mai mult entuziasm pentru perioada sărbătorilor din decembrie, însă nivelul de stres resimțit a fost încă și mai ridicat din cauza creșterii prețurilor.
În medie, aproape nouă din zece respondenți la nivel global (din 10.000 de adulți intervievați) au declarat că se simt stresați din cauza impactului majorării costului vieții în mai multe domenii, iar 55% dintre ei sunt mai stresați decât anul trecut. În acest top, România a ocupat locul I cu cel mai ridicat nivel de stres în perioada sărbătorilor de iarnă. 74% dintre români au declarat că, din cauza creșterii prețurilor, s-au simțit mai stresați în legătură cu sărbătorile și cu finalul de an în 2022, decât în 2021.
Alți factori importanți de stres sunt lipsa timpului, presiunea socială și profesională și interacțiunile conflictuale din cadrul reuniunilor de familie. American Psychological Association (APA) și Greenberg Quinlan Rosner Research Center informează că 69% dintre respondenții unui alt studiu au declarat că sunt stresați de sentimentul sau de faptul că „nu au timp”, 68% resimt o oboseală mai mare, iar 44% sunt stresați de reuniunile de familie (Hope of Heart). Potrivit unei cercetări realizate de Statista în luna septembrie a acestui an, aceste tendințe și factorii stresori amintiți se mențin și în 2023, astfel încât 60% dintre respondenții americani au declarat că sunt îngrijorați de cheltuieli și plata cadourilor, găsirea cadoului perfect (38%) și de participarea la petreceri și/sau reuniuni de familie (30%).
Aceste date creionează o altă realitate a lunii decembrie, o perioadă în care conflictele de familie și în relația de cuplu tind să fie mult mai frecvente și să se desfășoare cu o intensitate mult mai mare. Joanna Harrison, psihoterapeut de cuplu, precizează în cartea Cinci conflicte (necesare) în relația de cuplu. Și de ce contează cine spală vasele, publicată în colecția Psihologie Practică a Editurii Trei, că pe parcursul anilor petrecuți lucrând cu diverse cupluri, dar și din propria experiență maritală, „am observat cinci zone în relațiile de cuplu în care apar tensiuni recurente.
Prima și cea mai importantă dintre acesta este reprezentată de felul în care comunicăm în relația de cuplu”. Un subiect deloc de neglijat pe fondul unui context cu multe surse de stres și puține resurse emoționale. Ea descrise mai multe aspecte sensibile care alcătuiesc formele conflictuale de comunicare și oferă soluții concrete prin care acestea pot fi trasformate în moduri pașnice și vindecătoare de relaționare, atât pentru fiecare persoană implicată în relație, cât și pentru relația în sine.
1. Ascultarea. În ceea ce privește acest prim capitol dedicat comunicării, terapeuta afirmă că cele mai importante distorsiuni apar din nevoile partenerilor de a fi auziți și așteptările ca forma de ascultare să fie însoțită de aprobare. „Una dintre cele mai frecvente nemulțumiri întâlnite la oamenii cu care lucrez este aceea că partenerul nu îi ascultă, nu are urechi să audă ceea ce li se transmite, chiar dacă par că repetă aceleași lucruri de . Uneori îi întreb ce ar presupune ca ei să se simtă ascultați și constat că ar prefera ca partenerul să facă așa cum vor ei, să fie de acord cu ceea ce spun ei.” Ea propune o schimbare de perspectivă, ca soluție la gestionarea comunicării, în special în timpul conflictelor, pe care o detaliază cu studii de caz și cu exemple extrase din terapiile desfășurate în cabinet. Ascultarea înseamnă, în primul rând, crearea unui spațiu în care ambii parteneri își pot exprima opinia într-un mediu mai sigur, în care simt că îngrijorarea sau nevoia lor a fost observată. „Este o diferență considerabilă între cele două: între a fi ascultat și a fi aprobat de partener (valabil și viceversa). Fără doar și poate, valoarea pe care o aduce ascultarea partenerului în cuplu este una importantă, de multe ori subestimată, dar ceea ce este mai important decât obținerea unei aprobări este existența unui spațiu comun în care ambilor parteneri le este permis să emită opinii diferite și să -și manifeste sentimentele. Pornind de aici, partenerii pot să se pună de acord asupra unei decizii sau a unui rezultat.”
2. Tonul vocii. La baza unui conflict nu stau neapărat cuvintele pe care le alegem sau modul în care ne descriem sentimentele, ci tonul pe care îl folosim, este de părere Joanna Harrison. „Acordând o atenție mai mare la felul în care percep tonul interlocutorului, partenerii unui cuplu pot schimba cursul conversației și o pot transforma dintr-una care scoate tot ce -i mai rău din ei (în care cel puțin unul dintre parteneri se va enerva), într -una cu un deznodământ mai productiv. Abordarea acestui subiect în cuplu poate avea efecte favorabile — puteți să vă manifestați interesul față de cum percepe fiecare dintre voi tonul pe care îl folosiți în discuții și să creați contextul potrivit în care să descrieți în ce măsură vă afectează acesta.”
3. Evitarea conflictelor. „Prin adoptarea unui comportament în care divergențele de opinie și subiectele care stârnesc conflicte și ranchiună nu sunt discutate, măcar din când în când, cuplurile ajung uneori într -o situație de criză: problemele atât de evidente și imposibil de ignorat, respectiv ajunge să crească atât de mult, încât partenerii nu mai au loc să treacă de el. Uneori, dintr -o relație ajunge să aibă dimensiuni considerabile sau partenerii cuplului ajung să întrețină o întreagă <turmă de elefanți> de care se atașează, poate chiar fără să -și dea seama, astfel că relația de cuplu nu mai are loc să se desfășoare”. Având multe exemple pe care le descrie în paginile cărții, terapeuta spune că a lucrat cu unele cupluri care încercau din răsputeri să evite orice conversație dificilă, iar această evitare a conflictelor se naște, în opinia sa, în primul rând din frica de expunere în fața unei alte persoane. Sau din cauza fricii de consecințele unei replici nelalocul ei — sentiment ce „își poate avea rădăcinile în trecutul unei persoane, marcat de un anumit stil de comunicare cu o personalitate semnificativă din perioada copilăriei”.
4. A cere iertare. Opusul evitării poate fi nu doar expunerea, ci și capacitatea de a cere iertare. „Este nevoie de curaj pentru a cere iertare. Într- un cuplu în care comunicarea se bazează pe ascultare, partenerii construiesc un mediu securizant, în care se simt liberi să -și exprime sentimentele dificile, dar și să ceară iertare. În general, este mult mai ușor să faci acest lucru în fața unei alte persoane atunci când te simți în siguranță și nu te gândești de două ori înainte de a o face”. Iar schimbarea de perspectivă înseamnă că „nu mai este vorba despre cine are sau nu dreptate (un teren periculos, de cele mai multe ori), ci despre recunoașterea impactului pe care o anumită acțiune l -a avut asupra celuilalt”.
5. Aspecte pozitive ale relației și/sau ale comportamentului partenerului. „Este foarte important să discutați și despre aspectele pozitive ale relației. Poate că îți este mai la îndemână să -i spui partenerului ce te enervează la el sau să- l critici decât să- i spui ceea ce apreciezi la el, mai ales dacă acesta este modelul pe care l -ai dobândit în familie, în perioada copilăriei”, afirmă autoarea cărții Cinci conflicte (necesare) în relația de cuplu. Cu toate acestea, afirmarea aspectelor pe care partenerii le apreciază unul la celălalt îi ajută pe aceștia să asimileze informații privind ceea ce are un impact pozitiv asupra lor și, inclusiv să detensioneze multe dintre conflicte.
Joanna Harrison a fost avocat specializat în divorțuri timp de 5 ani. După această experiență, și-a dorit să lucreze mai mult cu dinamica relațiilor decât „cu rezultatele practice ale destrămării lor” și în prezent este psihoterapeut de cuplu și clinician principal la Tavistock Relationships, în Londra.
