Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Cinci clasări în puncte pentru BMW Motorsport în etapa DTM din Austria

Spielberg (AUT) 23th September 2017

Bucureşti/Spielberg. A 15-a cursă a sezonului DTM a adus trei modele BMW M4 DTM în Top 10, astfel că piloţii lor au obţinut puncte în prima manşă de la Spielberg (Austria). Marco Wittmann (Germania) a fost cel mai bine clasat pilot BMW, fiind urmat de Maxime Martin (Belgia), în timp ce Timo Glock (Germania) a încheiat zona punctelor. Duminică, Marco Wittmann a fost al şaselea, iar Timo Glock a ocupat locul imediat următor la capătul unei curse al cărei clasament a fost răsturnat după neutralizarea cu Safety Car din final. În clasamentul campionatului, Wittmann este al cincilea înaintea finalei stagiunii de la Hockenheim (Germania). Cu un deficit de 38 de puncte faţă de liderul campionatului, Mattias Ekström (Suedia, Audi), el mai are şanse matematice de a-şi păstra titlul.

Cursa 1, calificări:
După ce antrenamentul liber a fost amânat din cauza ceţii matinale, calificările au avut loc sub un cer înnorat. Încă o dată, totul s-a decis la zecime de secundă: Marco Wittmann a avut al patrulea timp, 1:22,054, la doar 0,081 secunde de pole position. Maxime Martin (SAMSUNG BMW M4 DTM), Timo Glock (DEUTSCHE POST BMW M4 DTM) şi Augusto Farfus (Brazilia, Shell BMW M4 DTM) au ocupat locurile al optulea, al nouălea şi al zecelea. Bruno Spengler (Canada, BMW Bank M4 DTM) a încheiat calificările pe poziţia a 13-a, în timp ce Tom Blomqvist (Marea Britanie, BMW Driving Experience M4 DTM) a fost al 16-lea.

Spielberg (AUT) 23th September 2017

Cursă:
O luptă strânsă pentru poziţia de lider a făcut ca Marco Wittmann să piardă un loc la start şi să ajungă pe locul al cincilea. Augusto Farfus a ieşit de pe pistă în duelul său cu Lucas Auer (Austria, Mercedes) şi a lovit bancul de pietriş la viteză mare, ceea ce a făcut să piardă aderenţa cu solul. Iniţial, brazilianul a putut continua întrecerea la coada plutonului, dar ulterior a revenit la standurile BMW Team RMG pentru că maşina era mult prea afectată. Cinci din cei şase piloţi BMW au efectuat pit stopul în primele 11 tururi. Doar Bruno Spengler a rămas pe circuit pentru un prim stint mai lung, optând să oprească pentru schimbarea anvelopelor în turul 27. În cele din urmă, Wittmann şi Martin au încheiat pe locurile al cincilea, respectiv al şaselea. Glock a fost al zecelea, Spengler pe 12, iar Blomqvist pe 16.

Reacţii:

Jens Marquardt (directorul BMW Motorsport): A fost o cursă dificilă, în care am obţinut maximum posibil în situaţia dată. Categoric, nu am fost capabili să menţinem ritmul cu cele trei Audi din frunte, dar în urma lor a fost un echilibru relativ în pluton. S-a văzut cât de dificil este să depăşeşti; nimeni nu a reuşit să treacă de Robert Wickens, deşi maşina lui era avariată. Am obţinut puncte prin trei piloţi, ceea ce nu este chiar rău.

Marco Wittmann (#11, Red Bull BMW M4 DTM – loc pe grilă: 4, loc în cursă: 5): Locul al cincilea este aproape maximum ce puteam obţine astăzi. Am avut un duel strâns cu Robert Wickens. El era rapid şi avea tracţiune bună, astfel că a fost foarte dificil să-l atac, chiar şi cu DRS. În cele din urmă nu a funcţionat, dar mai sunt şanse.

Cursa 2, calificări:
Încă o dată, Marco Wittmann a fost implicat în disputa pentru un loc fruntaş pe grilă. Cel mai rapid tur al lui, cronometrat în 1:22,156, l-a dus pe locul al treilea al grilei – la 0,201 secunde de Jamie Green (Audi, Marea Britanie), cel care a obţinut pole position. Alţi trei piloţi BMW – Timo Glock clasat al şaptelea, Tom Blomqvist al nouălea şi Bruno Spengler al zecelea – s-au clasat în Top 10. Maxime Martin şi Augusto Farfus au obţinut al 11-lea, respectiv al 12-lea timp.

Cursă:
Wittmann şi-a apărat locul al treilea la start, în timp ce Blomqvist a urcat pe poziţia a şaptea, urmat de Glock şi Spengler. Farfus (la finalul primului tur) şi Blomqvist (după turul 3) au optat pentru pit stopuri timpurii. Wittmann a pierdut un loc în turul 9, dar imediat a intrat la boxe pentru schimbarea pneurilor. Revenit pe circuit cu cauciucuri reci, el a reuşit să-i reziste lui Ekström. Următoarea lui dispută a început în turul 21 cu coechipierul lui Ekström, Nico Müller (Elveţia), pe care Wittmann nu a reuşi să-l menţină în urma lui. Glock a fost ultimul pilot BMW intrat la pit stop, după 24 de tururi. BMW M4 GTS DTM Safety Car şi-a făcut apariţia în turul 29, după ce Lucas Auer (Mercedes) a lovit glisierele de protecţie în urma unui contact cu Spengler. Pilotul BMW a primit o penalizare drive-through pentru vina avută în incident. Neutralizarea cu safety car a compactat plutonul. La restart au fost câteva dueluri pentru poziţii, iar Wittmann a pierdut mai multe locuri. Comisarii de cursă i-au impus lui Ekström să-i cedeze poziţia lui Wittmann, după ce l-a forţat prea mult să iasă de pe circuit la restart. În cele din urmă, Wittmann a trecut linia de sosire pe poziţia a şasea, după ce ultimele tururi au fost pline de incidente, urmat îndeaproape de Glock pe locul al şaptelea. Martin, Farfus şi Blomqvist au ocupat poziţiile a 11-a, a 12-a, respectiv a 13-a, în timp ce Spengler a fost al 16-lea.

Reacţii:

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): Per total, a fost un week-end dificil pentru noi la Spielberg. Sâmbătă, podiumul a fost departe de noi. Dar, măcar trei dintre piloţii noştri au obţinut puncte. Cursa de duminică a fost iarăşi grea pentru noi. Marco Wittmann a fost blocat de mai multe ori şi şi-a distrus pneurile astfel că a trebuit să fie mulţumit cu locul al şaselea. În ciuda acestui fapt, felicitări lui Marco, care şi-a păstrat calmul şi a obţinut opt puncte. Şi ceilalţi băieţi au luptat din greu pentru fiecare punct. În concluzie, nu pot înţelege de ce concurenţa face asemenea jocuri tactice inutile, pentru că este clar că sunt în faţa noastră ca performanţă. Situaţia în clasamentul general arată destul de clar în acest moment, dar privim cu încredere finala de la Hockenheim. Vom încerca să încheiem sezonul cu un nou rezultat bun şi să oferim un spectacol deosebit numeroşilor fani BMW de acolo.

Marco Wittmann (#11, Red Bull BMW M4 DTM – loc pe grilă: 3, loc în cursă: 6): Sunt dezamăgit şi furios. După schimbările de masă, Audi are acum cea mai rapidă maşină ca ritm de cursă. Dacă încă mai consideră necesar să blocheze concurenţa, acest lucru este complet aiurea. Sunt genul de pilot care vreau să văd dueluri strânse, dar corecte. Din păcate, astăzi nu a fost aşa.

Clasamente:

Piloţi: 1. Mattias Ekström 172p; 2. René Rast 151p; 3. Jamie Green 137p; 4. Mike Rockenfeller 134p; 5. Marco Wittmann 134p; 6. Lucas Auer 131p; 7. Timo Glock 115p; 8. Robert Wickens 113p; 9. Maxime Martin 110p; 10. Paul di Resta 99p; 11. Gary Paffett 88p; 12. Nico Müller 81p; 13. Bruno Spengler 74p; 14. Maro Engel 51p; 15. Edoardo Mortara 49p; 16. Augusto Farfus 29p; 17. Loïc Duval 22p; 18. Tom Blomqvist 22p.

Echipe: 1. Audi Sport Team Rosberg 288p; 2. Audi Sport Team Abt Sportsline 253p; 3. Mercedes-AMG Motorsport Mercedes me 201p; 4. BMW Team RBM 184p; 5. Mercedes-AMG Motorsport BWT 180p; 6. BMW Team RMG 163p; 8. Audi Sport Team Phoenix 156p; 8. Mercedes-AMG Motorsport SILBERPFEIL Energy 150p; 9. BMW Team RMR 137p.

Constructori: 1. Audi 697p; 2. Mercedes 531p; 3. BMW 484p.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.