Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 236,5 milioane Lei (50,8 milioane Euro), înregistrând o creștere cu 10% față de rezultatele financiare din 2017.
Creșterea businessului a fost susținută de vânzările din cadrul rețelei magazinelor de brand, în creștere cu 40,35%, precum și de vânzările din magazinul online, care au raportat un avans cu 19,14%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, strategia de expansiune pe piața externă a producătorului clujean, precum un nou parteneriat în China, inițiat în 2018, a contribuit la evoluția cifrei de afaceri, înregistrându-se o majorare a vânzărilor la export cu 48,85% față de 2017.
„Piața cosmeticelor din România urmărește și se adaptează la trendurile internaționale, iar Farmec s-a preocupat întotdeauna de ceea ce își doresc consumatorii români, atât în ceea ce privește calitatea produselor, cât și în materie de preț. Astfel, planurile ambițioase și această grijă pentru frumos ne-au ajutat să ne menținem în topul celor mai importanți producători de cosmetice, iar trendul ascendent al vânzărilor înregistrat pe toate palierele, reprezintă confirmarea potențialului Farmec.
Continuând ritmul de creștere din ultimii ani, ne propunem o creștere a cifrei de afaceri cu peste 15% pentru 2019, prin consolidarea și dezvoltarea continuă a brandurilor existente, lansarea de noi produse și extinderea magazinelor de brand, care în momentul de față au ajuns la 26. De asemenea, un pas important în planurile pentru 2019 îl reprezintă proiectul de francizare pe plan local și internațional, care va începe în primul semestru al acestui an”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
La nivel național, Farmec deține o rețea proprie de 26 de magazine de brand, în 2018 fiind inaugurate 5 magazine în punctele cheie ale României. La nivel global, produsele Farmec sunt comercializate în peste 30 de state, iar în Europa compania este prezentă cu 7 magazine.
Conform datelor de piață Nielsen, Farmec s-a menținut și în anul 2018 în poziția de lider de piață pe segmentul produselor de îngrijire a tenului* (cu o cotă de piață de 29,7%). În ceea ce privește brandul Gerovital, acesta este lider pe sectorul produselor antirid** și pe segmentul produselor antiacnee, cu o cotă de piață valorică de 43,2%***. Triumf ocupă prima poziție în categoria produselor pentru curățarea bucătăriei, deținând o cotă de piaţă volumică de 48,5% și una valorică de 51,9%****.
*- “Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoriile produselor pentru ingrijirea fetei, segmentul ANTIRID pe piata din Romania, valoare vanzari pentru ultimele luni (perioade cumulate ianuarie – decembrie 2018). (Copyright © 2018, The Nielsen Company.)”
** – “Calcul realizat pe baza datelor Nielsen din serviciul de retail audit realizat pentru categoriile produselor pentru ingrijirea fetei, segmentul ANTIRID pe piata din Romania, valoare vanzari pentru ultimele luni (perioade cumulate ianuarie – decembrie 2018). (Copyright © 2018, The Nielsen Company.)”