cu 65% în 2006
Albalact Alba Iulia a înregistrat o cifră de afaceri cu 65% mai mare în 2006, faţă de anul 2005.
Potrivit rezultatelor financiare aprobate, astăzi, de Adunarea Generală a Acţionarilor, în 2006, cifra de afaceri a companiei Albalact a ajuns la 102.107.766 RON (29.007.800 euro), de la 61.864.181 RON (16.826.930 euro) în 2005.
Şi profitul net al companiei Albalact aproape s-a dublat în 2006, în comparaţie cu profitul înregistrat în 2005. Anul trecut Albalact a obţinut un profit net de 6.024.614 RON (1.711.538 euro), cu 92% mai mare decât profitul net obţinut în 2005, care a ajuns la 3.127.564 (850.700 euro).
Adunarea Generală a Acţionarilor a decis, tot în şedinţa de astăzi, ca profitul pe 2006 să fie trecut în rezerve.
Rezultatele bune ale companiei Albalact, care au depăşit estimările iniţiale, se datorează vânzărilor înregistrate cu cele trei branduri ale companiei. Zuzu, brandul Albalact aflat pe piaţă de un an, deţine deja o treime din valoarea vânzărilor şi are, în prezent, un portofoliu de peste 25 de sortimente de lactate, ultimul lansat pe piaţă fiind Zuzu – iaurt cu piersici şi caise. Celelalte două treimi din valoarea vânzărilor sunt deţinute fiecare de mărcile Fulga şi Albalact, aflate de mai multă vreme pe piaţa lactatelor.
„Rezultatele sunt foarte satisfăcătoare. Cifrele ne încurajează să privim evoluţia companiei în perioada următoare cu şi mai mult optimism si cu credinţa, considerăm noi întemeiată, că vom menţine un ritm de creştere la fel de bun. Mă gândesc la perspective mai bune, pentru că în curând deschidem noua fabrică, astfel că vom avea capacităţile necesare pentru a ne extinde portofoliul de produse şi pentru a mări producţia cu cel puţin 55%”, a declarat Raul Ciurtin, preşedintele Albalact Alba Iulia.
Tot acum, Adunarea Generală a Acţionarilor a hotărât ca după înregistrarea acţiunilor noi provenite din majorarea de capital aprobată în ianuarie 2007, să se convoace o nouă AGA care să decidă cu privire la majorarea capitalului social al societăţii, cu sumele provenite din rezervele aferente profitului obţinut în 2005 şi 2006.
Compania Albalact pregăteşte pentru anul 2007 extinderea pe categorii noi de lactate şi lansarea mai multor produse noi sub mărcile Zuzu şi Fulga. Conducerea Albalact intenţionează să intre, spre sfârşitul anului 2007, şi pe categoria brânzeturilor, segment pe care compania nu a fost prezentă cu nici unul dintre brandurile sale.
Costurile amenajării noii fabrici, utilate cu tehnologie avansată conformă nomelor Uniunii Europene, vor ajunge la 10 milioane de euro. Noua fabrică va avea o capacitate de prelucrare de 200.000 de litri de lapte pe zi (faţă de 140.000 de litri pe zi cât procesează fabrica actuală). Albalact va continua, de asemenea, investiţiile în ferma proprie de la Vaidei – Hunedoara şi va va îmbunătăţi distribuţia.
„Anul acesta ne pregătim să dezvoltăm depozite regionale mari şi ne gândim la infiinţarea a patru astfel de depozite”, a declarat Raul Ciurtin, preşedintele Albalact Alba Iulia.
Bucuresti, 26.04.2007
{mosloadposition user10}