Golin a condus componenta de PR a campaniei
Din Sibiu până în Mangalia, cu un popas în Alba Iulia şi Hunedoara, caravana Cif a ajuns pâna în locul unde se agaţă harta în cui, Vişeu de Sus. Peste 2.600 kilometri străbătuţi, mai mult de 300 produse de curăţenie consumate și 230 litri de soluții profesionale folosite, pentru ca 5 obiective turistice cu mare însemnătate pentru comunitățile locale să strălucească din nou. Acesta este sumarul jurnalului de bord al programului Împreună Curățăm România Călătorind! de anul acesta, dezvoltat de MullenLowe pentru Cif, în cadrul campaniei Cif Curăţă România.
Cele peste 45 de ore în care au fost curățați mai mult de 2.000 de metri pătrați au atras atenţia a peste 1.000 de persoane care fie s-au implicat ca voluntari, fie au dus vorba mai departe despre misiunea curajoasă asumată de Cif şi MullenLowe.
Un film al campaniei:
„Acest itinerariu ne-a reamintit cât de frumoasă este ţara noastră şi cât de mult are nevoie de implicarea comunității pentru a-şi recăpăta strălucirea. Iar Cif şi-a propus şi a reuşit, luând în considerare reacţiile pozitive ale publicului la faţa locului sau în mediul online, să îi ajute pe români să conştientizeze că ține şi de ei să salveze locurile apropiate de sufletul lor și să-și asume la nivel personal misiunea CIF Curăță România”, afirmă Andra Sima, Brand Building Category Manager HHC, Unilever.
Caravana Cif Curăţă România a staționat în 5 orașe ale țării, pentru a reda strălucirea a 5 obiective emblematice pentru comunitățile locale: Sibiu (Fântâna cu grilaj), Alba Iulia (Muzeul Principia), Hunedoara (Monumentul Siderurgiştilor), Mangalia (Casa de Cultură), Vişeu de Sus (Mocăniţa).
Campania a inclus și o competiție la care s-au înscris peste 2.000 de consumatori, câștigătorii având șansa de a vizita peste 20 de obiective turistice din ţară.
„Proiectul realizat alături de Cif m-a făcut să mă reîndrăgostesc de România şi să-mi dau seama cât de important este să avem grijă de patrimoniul nostru. Am fost impresionată de oamenii care s-au implicat alături de noi în acest demers, dar și de întregul public care s-a interesat de campania Cif și ne-a transmis online încurajări și felicitări. Astfel, această călătorie inedită, plină de muncă și de experiențe memorabile, a fost pentru noi un fel de faith in humanity restored, iar satisfacția noastră este cu atât mai mare cu cât avem sentimentul că i-am ajutat pe români să se reconecteze cu locuri și amintiri dragi”, adaugă Oana Popescu, BTL Manager, MullenLowe.
Componenta de PR a programului Împreună Curățăm România Călătorind! a fost coordonată de Golin, care i-a targetat pe jurnaliști și bloggeri cu acțiuni declinate din concept, echipându-i pentru viitoarele aventuri. De asemenea, agenția l-a cooptat în campanie pe Lucian Mîndruță, care s-a alăturat caravanei, a susţinut inițiativa Cif pe canalele sale și a transmis live din mijlocul operațiunilor de curățare a obiectivelor.
Acţiunile de curăţenie din fiecare oraş din cadrul caravanei Cif pot fi urmărite în următoarele clipuri:
Echipa CIF este formată din: Ana-Maria Pâslaru (Marketing Director HPC, Unilever), Andra Sima (Brand Building Category Manager – Household Cleaning), Maria Dumitrescu (Junior Brand Manager Cif), Denisa Coman (Brand Building Assistant Household Cleaning).
Din echipa MullenLowe: Simina Zidaru (Copywriter), Alina Nechita (Art Director), Mihaela Rotariu (BTL Senior Executive), Oana Popescu (BTL Manager), Doruţa Cîrstescu (Account Manager), Daniel Enache (Senior Account Executive), Gabriela Alexandrescu (Client Service Director).
De la Golin: Roxana Dibă (Head of Brand Communication), Livia Voicu (Senior Media Associate), Bianca Cenuşescu (Media Associate), Bianca Stoica (Digital Associate).