„Sunt multi veterani care au suferit paralizii, amputari sau alte mutilari, ei au nevoie de alinarea durerii fizice si psihice, de recuperare, refacere si tratament, chiar in tara lor”
Vineri, 10 noiembrie, a avut loc spectacolul caritabil „Suflet de erou”, organizat de Asociatia Militarilor Veterani si a Veteranilor cu Dizabilitati (AMVVD), eveniment care face parte din campania desfasurata de aceasta asociatie pentru strangerea de fonduri dedicate construirii primului centru de recuperare si refacere din Romania pentru veteranii cu dizabilitati.
Devotat cauzei militarilor care isi risca viata in teatrele de razboi, Christian Sabbagh, prezentatorul principalului jurnal informativ Kanal D, si-a dorit sa fie alaturi de acesti eroi veritabili. Vedeta Kanal D a prezentat evenimentul alaturi de Monica Ghiurco (TVR), a vorbit cu veteranii de razboi si cu membrii familiiilor acestora, si a tinut sa le fie aproape acestor oameni cu suflet urias impreuna cu sotia sa, Iulia, si cele doua fiice ale sale, mezina Anais si Yasmine.
Emotiile au fost uriase, mai ales ca povestile celor raniti in teatrele de razboi sunt dintre cele mai dureroase.
„A fost foarte emotionant alaturi de acesti oameni pe care merita sa ii respecte intreaga suflare romaneasca. Mi-am adus copiii la acest spectacol pentru ca imi doresc ca ei sa creasca avand in minte imaginea celor care s-au sacrificat pentru tara. Cu totii trebuie sa ii respectam pe acesti eroi, sa le oferim tot sprijinul posibil, sa le intelegem gestul, suferintele. Multi dintre cei care se intorc din zone de conflict, schiloditi pe viata, au nevoie de ingrijiri si sutinere, de un loc conceput la standarde europene, in care sa fe ingrijiti, poate pentru tot restul vietii. Sunt multi veterani care au suferit paralizii, amputari sau alte mutilari, ei au nevoie de alinarea durerii fizice si psihice, de recuperare si tratament, chiar in tara lor”, a spus Christian Sabbagh.
Un moment extrem de emotionant, a fost acela in care Christian Sabbagh a ingenuchiat la propriu langa unul dintre militarii grav raniti, Ionut Butoi, care acum se afla intr-un scaun cu rotile.
„In 2008, ma intorceam dintr-o misiune; a fost o bomba artizanala… Important este ca Dumnezeu mi-a dat o sansa sa traiesc si m-a facut mai puternic ca sa pot duce mai departe anumite proiecte de sustinere a militarilor raniti in teatre de operatiuni”, a spus Ionut Butoi care, in urma atacului, a ramas cu paralizat de la brau in jos. Pentru Ionut Butoi viata e o permanenta lupta. Anul acesta a devenit campion la Tir cu arcul – sectia Paralimpice (9 septembrie 2017), si la Invictus Game (Toronto) – tir cu arcul, Vicecampion la Individual si Campion alaturi de echipa Romaniei (22 septembrie, 2017).
„A fost o seara plina de emotie, e un proiect foarte ambitios pe care credem ca il putem duce la bun sfarsit cu prijinul societatii civile, al reprezentantilor mass-media si, speram, al statului roman; e o lupta care continua si pe care o ducem acasa”, a spus si Marius Apostol, presedintele AMVVD, la randu-i ranit in Afganistan. Dupa numeroase operatii si un an de stat la pat, imobilizat, medicii din baza Ramstein l-au readus la viata.
Printre artistii care s-au alaturat cauzei au fost Paul Sururgiu, Dan Helciug, Florin Vasilica, actrita Doina Ghitescu, cantareata de muzica populara Tatiana Mayer. Emotiile au fost uriase atat in sala, cat si pe scena si in culise.
Cei prezenti au facut donatii, insa pentru construirea Centrului de recuperare este nevoie de o suma considerabila. Mai multe detalii referitoare la modalitatile de a dona in sprijinul construirii acestui centru de recuperare gasiti pe site-ul Asociatiei: https://amvvd.ro/eroii-nostri.