Choice este un ONG ce diseminează cunoștințe validate științific din domeniul psihologiei prin conferințe, campanii de conștientizare și servicii psihologice de calitate.
Duminică, 27 noiembrie, între orele 10:00-18:00, va avea loc cea de-a doua ediție a Choice Autumn Conference, în Facultatea de Psihologie și Științele Educației, aflată pe Șoseaua Panduri nr. 90-92. Tema principală a acestei ediții este sexualitatea privită din perspectiva psihologiei evoluționiste.
Prof. dr. Carmen Strungaru, prof. dr. Dragoș Iliescu, conf. dr. Alina Rusu și drd. Emanuel Andelin vor aborda teme precum: indicatori ai comportamentului seductiv, homosexualitatea, sexualitatea între biologic și cultural, dar și modalități de măsurare transculturală a constructelor psihologice.
În pauzele dintre prelegeri participanții vor fi serviți cu cafea, fructe și prăjituri, putând participa de asemenea la scurte sesiuni de networking.
Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac pe baza unui formular pe care îl găsiți pe pagina de pe Facebook a evenimentului sau accesând acest link: //tinyurl.com/jx2th2m.
Pentru asigurarea unui loc în cadrul conferinței, se achită o taxă de participare în valoare de 35 de lei, studenții având parte de un preț redus, 25 de lei.
Acest eveniment este organizat în colaborare cu Universitatea din București.