Realizatoarea Alina Grigore ne spune povestea salvatorului Marius Enescu, în episodul al doilea al seriei de reportaje „Frontul de acasă”. Emisiunea se vede miercuri, 13 octombrie, de la ora 22.30, la TVR 1.
Plutonierul adjutant Marius Enescu este un veteran al războiului din Afganistan, unde a fost de cinci ori. Ca sanitar, a mers alături de camarazii săi în patrule. A acordat primul ajutor şi a salvat vieţi chiar şi atunci când el însuşi a fost rănit. Povestea lui merită aflată. Alina Grigore ne-o spune în cel de-al doilea episod al emisiunii „Frontul de acasă”, pe 13 octombrie, de la 22.30, la TVR 1.
Ca asistent de Terapie Intensivă în spitale de campanie, a văzut cea mai urâtă faţă a războiului. A luptat să salveze atât militari, cât şi civili, inclusiv copii.
„Au fost 17 morţi la un moment dat, într-un atentat. O mamă şi un copil au fost aduşi la noi la spital. Copilul chiar eu l-am preluat, l-am dus în sala de operaţie. Vă daţi seama, te gândeşti la copilul tău, de acasă…”, îşi aminteşte Marius unul dintre cele mai grele momente din viaţa sa de salvator.
În ţară, salvează vieţi zi de zi, fiind asistent medical coordonator în cadrul Compartimentului Primiri Urgenţe al Spitalului Militar de Urgenţă din Piteşti. Cea mai aprigă luptă o duce acum pe frontul pandemiei de coronavirus, care face ravagii în România. De câte ori este nevoie de voluntari, Marius răspunde primul, mărturisesc colegii săi din spital.
Fiu al unui cadru medical şi al unui ofiţer tanchist, Marius iubeşte în egală măsură medicina şi armata. Experienţa teribilă a războiului a trăit-o cu echilibrul unui sanitar şi curajul unui militar. În misiunile externe în care a fost şi-a câştigat respectul şi aprecierea colegilor de arme. Prin faptele sale. Sanitarul a fost decorat şi medaliat pentru acte de eroism, în urma unor situaţii limită.
Acasă, Marius este un tată şi un soţ fericit. Adoră să gătească şi îşi doreşte ca, atunci când se va retrage din activitate, să îşi deschidă o mică pensiune, să-şi bea cafeaua afară, pe terasă, şi să se bucure de natură. Îl cunoaştem şi noi pe 13 octombrie, când Alina Grigore îi spune povestea la „Frontul de acasă”, de la TVR 1.
În fiecare miercuri seară, de la 22.30, la TVR 1, jurnalista Alina Grigore aduce în prim-plan uimitoare poveşti de viaţă şi de front ale unor oameni excepţionali, nu doar pe câmpul de luptă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Mărturiile exclusive sunt completate cu momente semnificative din istorie, analize de actualitate, expertiza unor medici specializaţi în diferite tipuri de traume şi psihoterapeuţi. „Frontul de acasă” se vede şi la TVR Internaţional, joia, de la ora 13.00, iar la TVR Moldova, vineri, de la 11.30.