● Orlando revitalizează segmentul MVP prin funcţionalitate şi atitudine
● Design crossover inovator combinat cu versatilitatea unui interior cu 7 locuri
● Pentru familiile care vor să fie altfel
● Satisfacţie la volan, siguranţă pentru toţi
● Trei motoare, trei niveluri de echipare
● Disponibil în showroomurile din România
● Chevrolet România va dona 4 maşini organizaţiei SOS Satele Copiilor din România
● Anul acesta, Chevrolet sărbătoreşte 100 de ani de existenţă
Ca şi celelalte modele Chevrolet lansate recent pe alte segmente de piaţă, Orlando se îndepărtează de convenţional. Designul său – în parte MPV, în parte crossover – încalcă regulile unui segment care s-a dovedit de-a lungul timpului conservator; are ceva de spus şi iese în evidenţă.
Un an plin pentru Chevrolet
Prezent la evenimentul de lansare a noului Chevrolet Orlando, Jeroen Barwegen, Sales şi Marketing Director Chevrolet CEE a vorbit şi despre celelalte lansări Chevrolet de anul acesta. În Europa, pe lângă Orlando, Chevrolet va lansa noul SUV Captiva, noul Aveo 5 uşi şi noul Aveo sedan, Chevrolet Cruze 5 uşi, Corvette Grand Sport Coupé, Camaro coupé şi convertible, premiatul model Chevrolet Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsă. Tot anul acesta, Chevrolet sărbatoreşte 100 de ani de existenţă.
„Cu aceste noi şapte modele, gama Chevrolet va fi complet nouă, oferind clienţilor săi modele practice ce înglobează ultima tehnologie General Motors, cele mai noi sisteme de siguranţă şi un design expresiv” a declarat Jeroen Barwegen.
Chevrolet Europa a decis să sărbătorească centenarul nu numai oferind clienţilor săi o gamă complet nouă, dar şi prin încheierea unui parteneriat cu SOS Satele Copiilor.
În 2011, Chevrolet Europa va face 100 de cadouri catre SOS Satele Copiilor: 100 de maşini.
„Pentru noi, în calitate de constructor de autovehicule cel mai firesc mod de a ajuta organizaţia SOS Satele Copiilor este să oferim maşini. Sperăm că aceste autovehiculele vor îmbunătăţi viaţa de zi cu zi a copiilor şi a celor care se ocupă de ei. Suntem mândri să sprijinim o asociaţie ca SOS Satele Copiilor, care în România va primi 4 maşini Chevrolet” a mai spus Jeroen Barwegen.
Chevrolet Romania împreună cu distribuitorii Chevrolet Automobile Sibiu şi Di-Bas Auto vor dona anul acesta 4 autovehicule Chevrolet organizaţiei SOS Satele Copiilor din România: 3 autovehicule Spark şi un Chevrolet Cruze.
Chevrolet Orlando, primul MPV Chevrolet pentru Europa
Bazat pe un prototip expus pentru prima dată în 2008, Chevrolet Orlando este un adevărat autovehicul de familie al timpului său, care combină avantajele practice ale celor 7 locuri, flexibilitatea interiorului şi spaţiul de încărcare generos.
Orlando va reprezenta, cu certitudine, o alternativă reconfortantă la multe MPV-uri pentru familii prezente pe piaţă. Partea frontală Chevrolet caracteristică şi uşor de recunoscut e completată de profilul cu linia joasă şi curbată a acoperişului şi pasajele roţilor reliefate, sportive, care adăpostesc jantele de 16”, 17” sau 18”. Pasajele roţilor accentuează impresia de autovehicul cu caroserie compactă şi roţi proeminente şi păstrează în acelaşi timp ţinuta sportivă şi agilă a modelului Orlando.
Interiorul, spaţiul de depozitare şi siguranţa modelului Orlando
Dacă exteriorul noului Chevrolet Orlando va atrage în mod sigur atenţia, interiorul se remarcă şi el prin multe dintre cele mai recente elemente de design ale mărcii Chevrolet, cum ar fi cabina dublă preluată de la Corvette şi iluminarea ambientală în albastru a consolei centrale. Însă originalitatea designului nu înseamnă nimic fără o funcţionalitate bine gândită, de aceea dispunerea „stil amfiteatru” a celor trei rânduri de scaune, spaţiul de încărcare generos şi numeroasele soluţii de depozitare vor capta şi ele atenţia şoferilor familişti.
Dispunerea „stil amfiteatru” se referă la faptul că, în ciuda liniei arcuite a acoperişului, designerii au reuşit să înalţe al doilea şi al treilea rând de scaune, astfel încât ocupanţii modelului Orlando să aibă o vizibilitate şi mai bunăş, atât în faţă cât şi lateral, fără ca spaţiul pentru cap să fie redus. De fapt, spaţiul pentru cap pentru al treilea rând e mai mare decât cel din mai multe modele MVP rivale.
Sunt posibile numeroase configuraţii ale interiorului, scaunele de pe al doilea sau al treilea rând putând fi rabatate independent ori împreună, pentru a crea o suprafaţă de încărcare plată. Al doilea rând oferă, de asemenea, posibilitatea plierii scaunelor exterioare, ceea ce uşurează accesul pasagerilor la rândul al treilea.
Iar când apare nevoia de a transporta încărcături mari, spaţiul de încărcare al modelului Orlando se dovedeşte unul dintre cele mai mari din clasa monovolum, atingând un volum maxim de 1487 de litri când ambele rânduri de scaune sunt rabatate.
Orice autovehicul de familie serios are nevoie de suficiente spaţii de depozitare pentru mulţimea de obiecte care se acumulează la interior. Ca şi prototipul originar, versiunea de serie a modelului Orlando dispune de o gamă de compartimente cu forme şi dimensiuni diferite, amplasate în diferite locuri, inclusiv un spaţiu pentru monede şi două suporturi pentru pahare amplasate în consola centrală, suporturi pentru hărţi şi sticle integrate în portierele faţă şi spate, precum şi alte compartimente separate în spaţiul de încărcare.
Dar probabil cel mai ingenios dintre acestea este zona de depozitare din spatele panoului frontal al sistemului audio, aflată atât la îndemâna şoferului cât şi a pasagerului. Această zonă a putut fi observată iniţial la prototipul Orlando. Designerii au reuşit să integreze un spaţiu mare şi practic, care devine accesibil prin ridicarea panoului frontal al sistemului audio şi care este suficient de încăpător pentru obiecte cum ar fi un MP3-player, ochelarii de soare sau portofelul. În acest spaţiu există şi o conexiune auxiliară standard şi un port USB opţional pentru MP3-player sau iPod, în funcţie de nivelul de echipare.
Siguranţa ocupanţilor este totdeauna un aspect de maximă importanţă la autovehiculele din această categorie, iar proprietarii modelului Orlando se vor simţi asiguraţi ştiind că s-a acordat atenţie detaliilor şi s-au inclus cele mai recente tehnologii. Caroseria este în mare parte realizată din oţel de înaltă rezistenţă, formând astfel o celulă de protecţie eficientă pentru pasageri în cazul unei coliziuni frontale, laterale sau din spate.
Dacă se produce o coliziune, ocupanţii sunt protejaţi de şase airbaguri – airbaguri duble frontale, laterale şi tip cortină.
Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă echipajele de intervenţie sosite la locul unui accident este accesul la ocupanţii autovehiculelor atunci când uşile sunt încuiate. E o problemă care nu-i poate afecta pe proprietarii modelului Orlando; autovehiculul lor este dotat cu senzori de coliziune, iar portierele se descuie automat atunci când este detectat un impact.
Trei motoare şi trei niveluri de echipare satisfac toate nevoile unei familii
Chevrolet oferă la alegere trei motoare cu consum redus, unul pe benzină şi două diesel. Toate motoarele sunt amplasate transversal, au 4 cilindri şi două axe cu came în chiulasă, 16 supape şi injecţie de carburant multipunct sau, în cazul motoarelor diesel, tehnologie common rail. Toate motoarele au blocul din fontă şi chiulasa din aliaj.
Singurul motor pe benzină disponibil la lansare are o cilindree de 1,8 litri şi dezvoltă 141 CP la 6200 rpm şi generează un cuplu de 176 Nm la 3800 rpm. Viteza maximă a acestei versiuni este de 185 km/h. În ce priveşte emisiile şi consumul de carburant, motorul de 1,8 litri este unul competitiv, cu emisii de 172 g/km şi un consum de 7,3 litri la 100 km.
Cele două motoare diesel au ambele aceeaşi capacitate cilindrică, dar sunt proiectate astfel încât puterile şi caracteristicile de rulare să fie diferite. Amândouă au 2 litri şi 4 supape pe cilindru, iar sistemul de injecţie este de tip common rail. Cel mai puternic dintre acestea dezvoltă 163 CP la 3800 rpm şi oferă un cuplu de 360Nm la 2000 rpm, în vreme ce al doilea ajunge la 130 CP la aceeaşi turaţie şi oferă un cuplu de 315Nm la 2000 rpm.
Viteza maximă pentru pentru motorizarea diesel de 130 CP este de 180 km/h, iar pentru cea de 163 CP de 195 km/h. Emisiile şi consumul de carburant pentru ambele motorizări: 159 g/km, respectiv un consum de 6 litri la 100 km.
Indiferent de modelul pentru care optează clienţii, Chevrolet le garantează un nivel înalt de echipare, care include în pachetul standard, chiar şi pentru versiunea de bază LS, controlul electronic al stabilităţii, şase airbaguri şi oglinzi exterioare acţionate electric.
Versiunea mijlocie, LT, are în plus dotări cum ar fi senzori de parcare şi comenzi audio pe volan, în timp ce versiunea LTZ primeşte, printre altele, jante mai mari de 17” din aliaj, oglindă retrovizoare cu funcţie automată antiorbore şi tempomat electronic.
Datorită înrudirii noului Orlando cu un alt Chevrolet de succes, premiat pentru calităţile sale – modelul Cruze sedan, care şi-a demonstrat manevrabilitatea şi ţinuta de drum excelente – şoferii pot fi siguri că la volan se vor simţi în siguranţă, dar în acelaşi timp implicaţi şi răsplătiţi. Suspensia îndelung testată a modelului Orlando foloseşte suspensia McPherson în faţă şi un arbore compus în spate.
Urmând exemplul modelului de succes Chevrolet Cruze, Orlando are un şasiu care oferă raportul ideal între confort şi agilitate. Suspensia McPherson din faţă este prevăzută cu bucşe hidraulice, montate de obicei pe modele mai scumpe, asigură o izolare superioară pentru pasageri în timpul deplasării şi amortizează controlat şocurile cauzate de trecerea peste diverse suprafeţe denivelate.
Sistemul avansat cu arbore compus (bară de torsiune) la suspensia spate a fost ales pentru că oferă raportul perfect între controlul suspensiei şi economia de greutate şi de spaţiu. În plus, o bară de torsiune poate fi uşor adaptată la diferite greutăţi ale autovehiculului şi motorului.
Şasiul şi caroseria au fost concepute cu preocuparea fundamentală de a obţine un nivel ridicat de siguranţă. Toată gama de modele e dotată cu discuri de frână ventilate de 16” în faţă şi discuri de 16” în spate şi cu ABS electronic pe toate roţile. De asemenea, şasiul beneficiază de un sistem electronic de distribuţie a forţei de frânare, care controlează forţa de frânare pe fiecare roată, astfel încât distanţa de frânare să fie minimă, de un sistem de control al tracţiunii, care moderează exuberanţa involuntară a şoferului şi se adaptează la condiţiile de drum atunci când carosabilul e umed, de un sistem de control electronic al stabilităţii şi de un sistem hidraulic de asistenţă la frânare.
Producţia modelului Chevrolet Orlando a debutat în octombrie 2010, iar din luna februarie 2011 autovehiculul este disponibil în showroomurile din România.
Chevrolet Orlando, primul MPV Chevrolet în Europa, vine echipat standard în versiunea de bază – LS PLUS cu:
– aer condiţionat
– ESC
– 6 airbaguri
– oglinzi electrice şi încălzite
– 7 locuri şi funcţionalitatea unui adevărat MPV
– scaun şofer şi pasager reglabil pe 4 direcţii
– geamuri electrice faţă cu impuls
– coloană de direcţie reglabilă pe înălţime
– Radio-Cd Mp3
şi preţuri de lansare pentru piaţa noastră:
de la 14790 Euro cu TVA inclus pentru variantele pe benzină
de la 17490 Euro cu TVA inclus pentru pentru variantele diesel